Se împlinesc 31 de ani de la unificare, iar bilanțul este unul pozitiv. Nu numai că sincopele au fost depășite… Germania este acum cea mai puternică economie a continentului și s-a impus ca lider politic, în fruntea Uniunii Europene. Pașii au fost bine calculați și atent efectuați: în timp ce în jur state ca URSS, Cehoslovacia sau Iugoslavia se făceau bucățele, germanii reușeau „excepția”. Una care românilor, de exemplu, le este încă interzisă: unificarea.
La scurt timp după căderea comunismului, cu euforia dărâmării Zidului de la Berlin la cote mari, Helmuth Kohl smulgea de la Mihail Gorbaciov promisiunea, încă neoficială, că germanii din Vest şi din Est îşi vor hotărî singuri soarta. În februarie, la Ottawa, au început și negocierile 4+2 pentru reunificare. Temerile foştilor Aliaţi au fost rând pe rând anihilate. Preşedintele Mitterand a obţinut angajamentul Germaniei pentru apariţia mai rapidă a monedei euro, în termenii Franţei. Margaret Thatcher a spus iniţial „nu” reunificării, dar a cedat treptat graţie intereselor americane în Europa. Întreaga ecuaţie a fost tranşată cu ajutorul „miracolului” numit marca vest-germană: falimentară economic, URSS era în criză cronică de valută. Potrivit experţilor citaţi de Der Spiegel, în august, Gorbaciov a cerut finanţare în valoare de 36 de miliarde de mărci. În cele din urmă, Moscova a acceptat 12 miliarde, plus un credit de 3 miliarde fără dobândă din partea lui Helmut Kohl.
În paralel, la Bonn şi Berlin s-a semnat tratatul intern de reunificare. La 1 iulie 1990, puternica marcă vestică devenea monedă oficială şi în RDG, la un extraordinar curs de schimb de 1 la 1. A conectat instantaneu cele două economii și s-a trecut la lucrările de infrastructură, anunţate în cele 10 puncte, precum şi la vânzarea rapidă a fabricilor comuniste către companii din Vest, care urmau să preia și forţa de muncă disponibilă. Ultimul act, cel extern, aşa-numitul Tratat privind Decizia Finală asupra Germaniei, s-a încheiat la 12 septembrie, la Moscova.
S-au retras, apoi, trupele franceze, britanice şi sovietice, care supravegheaseră fostul colos ce scăldase în sânge continentul, mânat de ambiții imperiale. La 45 de ani de la înfrângere, naţiunea germană se putea pregăti de sărbătoare. Capitala a revenit la Berlin, iar data reunificării – 3 octombrie – a devenit sărbătoare naţională a Republicii Federale Germane.
Astăzi? Punctează excepțional profesorul Petrișor Peiu, într-un articol publicat de spotmedia.ro: „mai mult ca niciodată, Uniunea Europeană începe să semene cu un Großdeutsches Reich. Armele germane de astăzi sunt, evident, economice. Economia germană este un sfert din economia întregii Uniunii Europene, iar germanii reprezintă 18,5% din populația aceleiași Uniuni (…)Dar adevărata dimensiune a dominației Großdeutsches Reich asupra Europei se vede din dependența celorlalte economii continentale de cea germană. E valabil și pentru cele din Est, cât și pentru cele din Vest.”
Și lucrurile nu se opresc aici: „deși formal UE s-a situat de partea Ucrainei în conflictul acesteia cu Moscova, Germania nu a avut niciun scrupul să construiască cu rușii un sistem gigantic de conducte (Nord Stream I și II, 110 miliarde de mc anual) care va muta total și definitiv tranzitul gazelor rusești din Ucraina în Marea Baltică.
De asemenea Germania și-a impus la Bruxelles semnarea unui tratat privind investițiile cu China în plin război rece al occidentalilor cu Beijing-ul. Germania își construiește, așadar, un rol de „primus inter pares” în ansamblul celor 27 de națiuni reunite în UE. Argumentele: mărimea și forța economiei, consistența politică și lipsa de anvergură a celorlalte state importante din Uniune… Istoria știe să fie ironică, uneori destul de apăsat”, mai punctează analistul Petrișor Peiu.