Florin Cîţu susține că a discutat joi cu preşedintele Klaus Iohannis despre condamnarea din Statele Unite și nu a primit niciun reproș de la şeful statului. Premierul a mai afirmat la TVR1 că vede în Klaus Iohannis „o inspirație” pentru felul de a face politică și l-a lăudat pe acesta pentru modul în care a schimbat imaginea instituției Președintelui.
„Am discutat despre eveniment şi atât. Nu a fost niciun reproş”, a spus Florin Cîţu în cadrul unei emisiuni de la Televiziunea Publică. Întrebat dacă s-a simţit încurajat de Preşedinte în campania pentru şefia PNL, șeful actualului guvern a răspuns: „Încurajat, bineînţeles, pentru că am o relaţie, şi s-a văzut, o relaţie bună cu domnul preşedinte, dar este mai mult o inspiraţie, pentru modul în care a ales să facă politică în România.”
Afirmațiile vin în contextul în care tot mai mulți analiști se întreabă de ce rămâne Florin Cîțu preferatul lui Klaus Iohannis în cursa internă din PNL, după seria devastatoare de informații despre trecutul actualului premier și în condițiile în care la Cotroceni s-a făcut uz maximal de sloganul „fără penali în funcții publice”.
Reamintim că de-a lungul ultimei săptămâni a fost confirmată o condamnare penală suferită de Cîțu în SUA, au apărut suspiciuni grave legate de studiile acestuia, s-a vorbit despre atacurile speculative asupra leului din perioada în care lucra în domeniul bancar și chiar despre o etapă în care actualul premier era șomer și ar fi consumat droguri. Întrebat în aceeași emisiune de la TVR1 dacă ultima informație este adevărată, Florin Cîțu a refuzat să spună dacă a consumat sau nu droguri vreodată, afirmând că astfel de întrebări „nu își au rostul”. Cu doar câteva ore mai devreme, el reacționase virulent în fața presei pe același subiect, catalogându-l ca „o întrebare tâmpită”.