Select Page

Săptămâna începe sub spectrul unui uriaș val de scandaluri la Primăria condusă de Dominic Fritz, care se lăuda obsesiv cu tranparența pe care o va impune în instituție, dar a ajuns să-și ascundă de timișoreni și propria activitate de primar. Acesta nu numai că refuză să-și facă publice domiciliul și diplomele de studii, conform hotărârii de Consiliu Local: a abandonat și Agenda Primarului, secțiune pe care o inventase pe site-ul municipalității și unde promitea că îi va putea fi urmărit programul pe zile și ore, observă jurnaliștii de la Opinia Timișoarei.

Că motivul lepădării de clamata transparență ar putea fi interesele și metodele ce amintesc mai degrabă de Gestapo ale actualei administrații timișorene, o dovedește din plin o înregistrare publicată de Vocea Timișului, care pulverizează pur și simplu imaginea de „echipă salvatoare” instalată la cârma Timișoarei. Înregistrarea cuprinde un dialog între vicele Ruben Lațcău și șeful de direcție Culiță Chiș, asupra căruia se pune o presiune ce ar putea defini ca la manual șantajul, pentru a-i determina acestuia demisia. Momentul face parte dintr-un adevărat asalt, cu iz de epurare a personalului din primărie, dus de noua conducere pentru a-și implanta oamenii. Pe lângă limbajul suburban și delirul de putere al viceprimarului, din înregistrare aflăm și „picanterii”: că acestuia îi repugnă catargele cu tricolor instalate de Chiș prin oraș sau că Rudolf Graf, neamțul numit consilier personal de Dominic Fritz, urlă prin birourile Primăriei ca pe tarlaua lui și ca un stăpân absolut al metodelor de intimidare a angajaților prin agresare verbală sistematică. Dar și că porțile Primăriei s-au crăcănat suficient cât să pătrundă în voie prin birouri diverși supărați că proba de engleză a unui concurs e prea de „Cambridge”, cauză din care a picat-o fix cel uns dinainte să ocupe postul scos la concurs.

În aceste condiții, nu prea mai e loc de mirare când constați că pe la Direcția Tehnică nu sunt solicitate diplome de ingineri, ci de abolvenți la Geografie sau Biologie…Și nici loc de suspiciuni privitoare la eliminarea fostului șef de la Holticultura, specialist care avusese grijă zeci de ani de parcurile Timișoarei, ajunse azi într-o stare jalnică. Precum nu mai e loc nici de semne de întrebare legate de noua organigramă, metodele și scopurile în care a fost alcătuită, condamnate de sindicaliștii din Primărie. Apropos de Horticultura- acolo și-ar fi efectuat purtătorul de slogan „Fără penali” Ruben Lațcău orele de muncă în folosul comunității, după ce a comis o penală faptă la volan, așa cum notează Stiripesurse.

Cu așa un început de săptămână, oare la ce să ne mai așteptăm în cursul ei? Ce ne-o mai fi pregătit țircusul prin oraș? Femeia cu barbă și înghițitorul de săbii par déjà banalizate… Dominic a scuipat deja flăcări când au hotărât consilierii locali că ar trebui dovedit public domiciulul în oraș, iar Ruben nu pare deranjat decât de dicția și tonul pe care și le-a descoperit pe înregistrare. Poate mai trimite prefectul jandarmii pe undeva, în baza vreunei născociri de partid ca fabulosul „flagrant” de restaurant ce ne făcea de râs acum câteva luni? Că tot trebuie să iasă cu ceva avocatul domnului Fritz: se cam strâng chestiunile cărora trebuie să le dea răspuns în termen legal…