Dincolo de bucuria instinctuală dată de înfrângerea unor comuniști rusofili în alegerile de duminică…oare câți îmi împărtășesc senzația că ceva scârțâie în euforia instalată peste Prut prin intermediul urnelor? Mai ales că ar fi câteva aspecte, trecute cam ușor cu vederea, care numai spre entuziasm nu ar mai conduce atunci când le pui cap la cap.
E surprinzătoare, spre exemplu, prezența slabă la urne în fiefurile comunist-pro-ruse Găgăuzia și Transnistria sau cea din diaspora aflată la lucru în Rusia, care livrau, de obicei, ca la ordin scoruri electorale. Mai mult, Moscova nu a mobilizat mare lucru din aparatul său „tradițional” de propagandă pentru aceste alegeri: nu tu invitații oficiale la poză cu „preferați”, nu tu promisiuni de bănuți, nici măcar bombardament mediatic pe canalele deținute masiv în republică sau activism prin intermediul Bisericii Ruse atât de influente peste Prut… Argumente suficiente să atragă atenția. Ba chiar să-i facă pe unii analiști să constate că Rusia este mulțumită cu păstrarea republicii Moldova într-o zonă gri, care băltește în mlaștina retoricilor justițiare și în care deține mecanisme de acțiune și blocaj, dar pe care nu mai vrea să o „întrețină economic”, lăsând-o sub acest aspect Uniunii Europene.
Cu o splendidă „preluare pe piept”, Uniunea Europeană cea cu locomotivă la Berlin exact asta pare să facă: sub condiția unor reforme și pretextul redresării post-pandemice, îi promitea Maiei Sandu un sprijin de 600 de milioane de euro, cu vreo lună înainte de alegeri. Fără vreo promisiune care să vizeze și schimbarea „încadrării” pentru Chișinău, acesta rămânând pe tabla Parteneriatului Estic destinat fostelor republici sovietice cărora nu li s-a oferit perspective aderării. Și mai clar a fost mesajul dat la scurt timp după aceea de Angela Merkel, care anunța intenția unei extinderi urgentate a UE în Balcanii de Vest, fără urmă de referiri la vreuna spre Est… Seamănă cu ce scriam mai sus că ar fi varianta ideală pentru Rusia în ecuația moldavă?!
Seamănă și mai mult, ba chiar ia un iz de grosier blat germano-rus, dacă urmărim cât de înfrântă a ieșit din urne singura șansă reală a Republicii Moldova de a ajunge în UE: reunirea cu România. Ca la carte: nu comuniștii rusofili au fost cu adevărat zdrobiți duminică, ci formațiunile care au vorbit răspicat despre unire. Știu, e înduioșătoare ipoteza disperării cu care moldovenii au mizat în masă pe varianta europenistă, pentru a scăpa de mizeria morală și falimentul unui stătuleț frankensteinian… La un moment dat, sper să acumulez suficiente dovezi încât să o și cred pe deplin. Dar, până una-alta, mă împiedic în niște realism, cu matematica lui cu tot: 1% făcut în doi, într-un spațiu în care vreo 40% declară că vor unirea, nu e credibil. Cu atât mai mult cu cât rusofonii, care se opun unirii cu România și numără cam un sfert din populația acestui spațiu, nu s-au prea înghesuit la vot.
Și tot până una-alta, nu mă pot abține de la a observa ce efect ca la manualul de manipulare poate forța un astfel de rezultat asupra curentului unionist din România, curent aflat la cote mari în mod tradițional: „nu vedeți, bă, că ăia nu vă vor?!”… Chiar sper să nu am dreptate, să nu fi asistat la un nou pact ruso-german, dictat prin mecanismele rafinate ale prezentului și introdus în practică prin intermediul urnelor…