„Sunt cetăţean al oraşului, nu încalc Codul deontologic, aşa că vă spun că oraşul meu a ajuns oraşul nimănui”, scrie pe pagina sa de socializare judecătorul timișorean Adriana Stoicescu.
„Gunoaie peste tot, parcă am vrea să ajungem din urmă sectorul 1, mizerie, praf şi bizoni care parchează unde îi taie capul. Mult lăudatele pietonale sunt parcări ad hoc, fără ca cineva să deranjeze nesimţirea celor care vor o ţară ca afară dar se comportă ca la stână.
Suntem jalnici în încercarea noastră de a părea civilizaţi şi europeni. Suntem doar nişte prost crescuţi cu pretenţii de Viena…” conchide magistratul căruia i-au fost imputate, în mod stupefiant, probleme legate de disciplină, datorită exprimării libere a unor idei și opinii pe pagina sa de socializare.
Citește și: Despre „vinituri” și alte inovații ale „toleranței”
Comentariile nu au întârziat să apară, completând tabloul creionat de autoarea postării. „Timisoara orasul florilor odata, acum a ajuns orasul mizerie”, a răspuns Ana. „Am fost în Timișoara timp de 3 săptămâni… Este un oraș pierdut… Din păcate la anul și peste 2,3 ani va fi mai rău… De ce? pentru ca administrația locală se face cu profesionalism și competenta nu cu amatorism și cantat prin piețe”, scrie Carol. „…aveți pe acolo fetișurile astea cum că germanii sunt superiori celorlalți, doar pentru că sunt germani! Ca la mașini! Vă luați BMW-uri diesel și VW-uri chele pentru că sunt germane și bineînțeles “superioare” unor mașini mai puternice, mai fiabile și mai utilate în varianta de bază produse de fabricanții negermani. De data asta v-ați ales și primarul tot la fel, pentru că e german și descoperiți că habar nu are de administrație, că fuge de răspundere că dracu de tămâie, delegandu-și și acele atribuții pe care legea nu îi permite să și le delege…” este de părere Cristi.