Declarație emoționantă în Parlamentul României, la 80 de ani de la primul val de deportări staliniste din Basarabia și nordul Bucovinei: „Ca principală moștenitoare a URSS-ului, Rusia lui Putin este datoare să-și ceară scuze urmașilor celor deportați și întregului popor român pentru crimele comise și pentru viețile distruse”, a cerut deputatul AUR Ciprian Ciubuc, înainte ca parlamentarii să țină un moment de reculegere pentru victimele stalinismului.
În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, peste 30.000 de români erau ridicați de la casele lor, înghesuiți în vagoane pentru vite și deportați în Siberia. O parte dintre ei aveau să moară în cele aproape trei săptămâni ale călătoriei, condițiile fiind cumplite: în fiecare vagon erau între 70 și 100 de oameni, iar rația zilnică de apă pentru consum și igienă era de 200 de grame, pe o căldură infernală. Supraviețuitorii au fost împărțiți astfel: bărbaţii- în lagăre de concentrare (Gulag) pentru muncă, iar soţiile şi copiii – în localităţi speciale pentru „strămutaţi” din regiunile Karaganda (Kazahstan), Omsk şi Novosibirsk (Siberia Centrală). 80% dintre ei și-au pierdut viața în lagăr. Acesta a fost doar primul din cele trei valuri de deportări la care au recurs sovieticii pentru a le reduce numărul și a-i controla pe românii de peste Prut.
Citește și: Un neam întreg stă încremenit la masa tăcerii…
„Țărani, profesori, preoți, primari, intelectuali, aproape toți cei care puteau constitui o elită locală cu conștiință națională românească au căzut victime ale planurilor unei dictaturi comuniste. Ca principală moștenitoare a URSS-ului, Rusia lui Putin este datoare să-și ceară scuze urmașilor celor deportați și întregului popor român pentru crimele comise și pentru viețile distruse. Stimați colegi, vă rog să păstrăm un minut de reculegere pentru victimele dictaturii staliniste, suntem datori să nu uităm și să facem dreptate pentru Basarabia, pentru că Basarabia a fost, este și va fi românească“, a declarat de la Tribuna Parlamentului deputatul Ciprian Ciubuc. După minutul de reculegere, din sala de plen s-a auzit strigându-se: „Trăiască România Mare!” Declarația integrală a deputatului AUR poate fi urmărită AICI.