„Să fiu și eu o momâie, cum au fost 30 de ani toți politicienii noștri? Nu pot. Sunt paladin și mor în picioare… nu puteți să mi-l luați pe Platon sau pe Aristotel și să mi-i înlocuiți cu Engels și cu Lenin. Filosofia greacă, dreptul roman și religia creștină sunt cei trei stâlpi pe care stă Europa… De fapt, nu mai e conspirație, e planul lui Kalergi pe față. Și dl Iohanis a primit premiul Kalergi, ca și Angela Merkel. Cam toți îl primesc, pentru promovarea valorilor democratice și bla-bla-bla… De aceea AUR-ul vine și spune: „Române, trezește-te, că altfel dispari!”. Trebuie să ne recăpătăm demnitatea și vâna, să fim cei care am fost odată”, afirmă scriitorul și doctorul în filosofie Sorin Lavric într-un adevărat interviu de colecție acordat publicației Timpul.md.
Urmaș de preot basarabean alungat de prigoana sovietică, senatorul AUR spune despre reunire: „noi vrem ca Basarabia să redevină ceea ce a fost în perioada interbelică, iar basarabenii să recapete ceea ce li s-a luat fără să fie întrebați, și anume cetățenia română… Acolo unde există voință, există și putință. Odată, cele două parlamente se vor întâlni, se va face o sesiune solemnă și vor vota Unirea Basarabiei cu România.” Spicuim pentru dumneavoastră câteva fragmente de mare forță și mărturisire din interviul acordat jurnalistului Pavel Păduraru:
„Noi suntem în mod fățiș conservatori, creștini și NA-ȚI-O-NA-LIȘTI. Când spun „naționalist”, nu rostesc un termen peiorativ. Pentru mine nu e nicio deosebire între naționalism și patriotism, cum fac ei acum, încercând să acopere naționalismul cu o conotație negativă, pentru ca, prin recul, să terfelească și noțiunea de nație. Ei vor să ne spună că națiunea este un episod retrograd, revolut și tribal din istoria omenirii, la care trebuie să renunțăm, pentru a ajunge în paradisul suprastatului federal cu o singură capitală, cu un singur parlament și un singur președinte. Să devenim un conglomerat, care va fi imaginea în oglindă a SUA. Asta vor ei să facă(…) Noi toți am vrut să intrăm în UE, pentru că acolo e locul nostru. Noi nu suntem antieuropeni, suntem pentru o uniune europeană a națiunilor creștine, în care toți partenerii au drepturi egale și își păstrează identitatea. Numai că politica Bruxelles-ului este una neomarxistă, de distrugere a identităților naționale și a rasei albe. Se petrece o răsturnare a canonului valoric: se distrug statui, se scot din biblioteci cărți de autori clasici doar pentru că au fost albi, creștini și eventual stăpâni de sclavi. Se va răsturna totul! Se va ajunge la un haos, când, printr-o contraselecție, în locul unor valori verificate de istorie, se vor pune niște pseudovalori.
– Conștientizați că e o utopie să luptați contra noii ordini mondiale?
– Așa este, ei sunt foarte puternici. E plutocrația asta oligarhică – o mână de oameni care au toți banii și îi mânuiesc pe toți politicienii. Ei pot falimenta un stat într-o lună, dacă vor. Și ce vreți să fac? Să fiu și eu o momâie, cum au fost 30 de ani toți politicienii noștri? Nu pot. Sunt paladin și mor în picioare. Noi știm că mergem la sacrificiu. Ni s-a spus de la început că n-avem nicio șansă, că habar n-avem ce puteri înfruntăm. Tocmai pentru că nu avem nicio șansă, nu avem nimic de pierdut, iar cel care n-are nimic de pierdut e redutabil. Noi mergem înainte, știind că nu mai există drum de întoarcere…
– Vorbele dvs. amintesc de Apocalipsă și venirea Anticristului. Trăim timpurile de pe urmă?
– Mulți spun că da, dar eu nu cred. Va mai fi o luptă de lungă durată, vor fi multe războaie civile, de nuanță religioasă în Europa. Vor lupta arabii cu creștinii. În Franța sau Germania, arabii au ajuns să-i căsăpească pe autohtoni în țările lor. Să ți se taie gâtul pe stradă, pentru că ai spus nu știu ce critică la adresa lui Mahomed? În multe orașe din cele două țări, mai ales în suburbii, statul de drept nu mai are putere. Acolo poliția nu mai intră și arabii își fac legea lor, Sharia, care pentru ei este un cod de sursă divină, rostit de Mahomed. Ei nu se joacă, ei sunt de o seriozitate cruntă. Noi, dacă am avea o cincime din seriozitatea lor religioasă, am fi în altă parte. Dar pe noi ne-a doborât această propagandă corect politică, noi nu mai știm să luptăm. Suntem moi, călduți. De aceea AUR-ul vine și spune: „Române, trezește-te, că altfel dispari!”. Trebuie să ne recăpătăm demnitatea și vâna, să fim cei care am fost odată…
– Vedeți vreo asemănare între ceea ce se întâmplă acum și ceea ce se întâmpla în regimul comunist?
– Scopul e același. Este înrobirea tuturor sub aceeași cupolă internaționalistă. Deosebirea e că atunci te torturau, îți scoteau dinții și ochii, iar acum mijloacele de asuprire sunt mult mai subtile: psihologic, mediatic, prin sugestie subliminală și prin șantaj financiar…neomarxismul este reprezentat de nepoții și copiii celor care ne-au adus comunismul în perioada postbelică…
– Cu ce scop s-a permis migrația arabă în Europa?
-Cu scopul de a distruge rasa albă, conform planului Coudenhove-Kalergi. Acesta a fost un austriac din perioada interbelică, care s-a întrebat cum este posibil de înlăturat pricinile de războaie din Europa (…) Și atunci a venit cu ideea de a corci toate popoarele din Europa, care cu precădere sunt de rasă albă și creștine, cu populație alogenă, adusă din Africa și Asia. A scris o carte întreagă despre asta. El anticipa că viitorul om european va avea trăsăturile antropologice ale egipteanului de pe vremea piramidelor, care era un tip cu ten tuciuriu. Vorbesc serios, nu bat câmpii. Și mie mi-a trebuit mult timp să cred… Astfel, după distrugerea rasei albe, a statelor naționale și a creștinismului, se va obținere un conglomerat amorf de indivizi fără trecut, fără memorie. Nu vei mai ști de unde ai venit și vei fi controlat mai ușor (…) De fapt, nu mai e conspirație, e planul lui Kalergi pe față. Și dl Iohanis a primit premiul Kalergi, ca și Angela Merkel. Cam toți îl primesc, pentru promovarea valorilor democratice și bla-bla-bla.
– Dle senator, nu vă înțeleg. Cum sunteți pro-UE, în timp ce dați de înțeles că valorile promovate de Uniunea Europeană sunt distructive?
– Sunt pro-UE în varianta clasică, când toți iubeam Europa, în varianta literaturii bune, a compoziției de muzică clasică, în varianta de până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când încă existau valori.
– Cu alte cuvinte, sunteți pro-UE, dar vă doriți o Europă de până la crearea UE?
– Dacă dvs. îmi spuneți că Europa aceea a murit și eu sunt pentru o himeră, da, sunt pentru o himeră. Dar nu accept statul suprafederal pe care ei vor să-l facă. Este un stat malefic, cu îngrădirea libertății de expresie, ideologia de gen, transexualitatea, LGBT-ul. Dacă asta înseamnă să fii antieuropean, sunt antieuropean. Dar nu puteți să mi-l luați pe Platon sau pe Aristotel și să mi-i înlocuiți cu Engels și cu Lenin. Filosofia greacă, dreptul roman și religia creștină sunt cei trei stâlpi pe care stă Europa. Ce a urmat după al Doilea Război Mondial este o cădere în prăpastie.
– Ce vă propuneți să faceți pentru a schimba lucrurile în acest sens?
– Mergem și fluierăm, facem pipi împotriva vântului. Nu putem altfel, suntem luptători. Ați auzit de Ogoranu, partizanul din Munții Făgăraș? El știa că nu se poate pune cu toată armata rusă, dar a luptat până în ultima clipă, deși i se spunea: „N-ai nici o șansă, predă-te!”. Nu s-a predat și a scăpat. Deci, dacă nu forțez ușa miracolului, ce să fac cu viața mea? Îmi scot pârleala și devin ca toți ceilalți? Și atunci nu-i nicio deosebire între noi și Dodon, Voronin sau LGBT-iștii.
Întrebat despre șansele pe care le are AUR Moldova la alegerile din 11 iulie de peste Prut, Sorin Lavric a răspuns: „Fiind un partid naționalist, noi vrem ca Basarabia să redevină ceea ce a fost în perioada interbelică, iar basarabenii să recapete ceea ce li s-a luat fără să fie întrebați, și anume cetățenia română. În plus, eu am motive subiective, căci bunicul meu pe linie paternă a fost popă în Basarabia. Tatăl meu s-a născut aici și, la numai cinci ani, a trebuit să plece cu popa în România, pentru că veniseră rușii în 1940 și îi omorau. Așa că eu pe jumătate sunt basarabean și nu vin aici din capriciu și ifose electorale, ca să vă exploatez în locul lui Dodon și al lui Voronin. Ce șanse avem? Nici la București nimeni nu dădea doi bani pe noi. Eu am toată încrederea, pentru că nu poți intra într-o campanie electorală, dacă ești măcinat de șovăieli și ezitări. Trebuie să crezi în steaua ta. Dacă băgăm trei deputați, cred că va fi extraordinar. Dar eu cred că băgăm cinci(…) Acolo unde există voință, există și putință. Odată, cele două parlamente se vor întâlni, se va face o sesiune solemnă și vor vota Unirea Basarabiei cu România”! Interviul poate fi citit integral AICI.