Se împlinesc 421 de ani: 27 mai 1600 este data care atestă prima Unire a românilor, Mihai Viteazul emițând atunci un hrisov în care se intitulează „voievod și domn a toată Țara Românească și al Ardealului și al Țării Moldovei”. Din acel moment „niciun român n-a mai putut gândi unirea fără uriașa lui personalitate, fără paloșul sau securea lui ridicată spre cerul dreptății, fără chipul lui de curată și desăvârșită poezie”, după cum scria metaforic Nicolae Iorga.
Încă de la urcarea pe tron, în septembrie 1593, Domnul Țării Românești vizează realizarea a două mari idealuri: Independenţa şi Unirea. Mai întâi, obține neatârnarea de Înalta Poartă, după ce înfrânge uriașa armată otomană care i se împotrivește la Călugăreni și îi bate pe turci la Târgoviște și Giurgiu, alungându-i în 1595. Își rânduie Țara în următorii ani, pregătindu-se pentru al doilea pas: eliberarea Transilvaniei de sub domnia lui Andrei Bathory, principe favorabil alianței cu turcii și ostil românilor băștinași. După victoria de la Şelimbăr, „Malus Dacus” (Dacul cel Rău), după cum îl pomenesc scrierile dușmanilor, intră în Alba Iulia cu mare triumf, la 1 noiembrie 1599.
Prea puțini știu că din „Prima Românie” făurită de Mihai Viteazul făceau parte și plaiuri bănățene: partea de răsărit a fostului Banat de Severin, precum și Banatul de Lugoj-Caransebeș, care fusese încorporat Ardealului ca marcă militară de apărare, rotunjeau statul românesc al Domnitorului. Unele surse arată că în orizontul de acțiuni al lui Mihai Viteazul figura și atacarea pașalâcului de Timișoara, pentru a întregi Banatul sub sceptrul său.
Citește și: Banatul și uriașa Mică Unire
Imperios necesar era, însă, la acel moment, pasul spre Moldova: la 24 aprilie 1600, Domnitorul pleacă din Alba Iulia, iar la 4 mai ajunge lângă Trotuş, unde are loc celebra scenă redată de Bălcescu: „moldovenii nu stătură mult în cumpănă, într-o clipă 15.000 dintr-înşii punându-şi cuşmele în vârful lăncilor, cu mare strigare de bucurie trecură în tabăra lui Mihai”. Ca fapt istoric atestat, Cetățile Neamţ şi Suceava s-au predat lui Mihai, acesta întâlnind în Moldova opoziție din partea unor trupe poloneze, pe care le spulberă. Ieremia Movilă, devenit domn al Moldovei cu ajutorul marii nobilimi poloneze şi care vroia scaunul Ţării Româneşti pentru fratele său, Simion Movilă, se retrage în Cetatea Hotinului, unde este înfrânt de Mihai Viteazul. Din Moldova, de la Iaşi, va și emite cel dintâi act şi își va bate stema cu cele trei simboluri, care-l înfăţişează ca „Domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”.
Citește și: Cea mai grea înfrângere a unei armate islamice în fața uneia creștine
Actul de unire a celor trei Țări Românești avea să stârnească, însă, grele nemulțumiri printre mai-marii vremii. La începutul lui septembrie 1600, fostele stări previlegiate din Transilvania se rascoală împotriva sa și primesc ajutorul uriaș al armatei imperiale habsburgice. Mihai este învins de imperiali la Mirăslău, pentru ca peste câteva luni să fie și ucis mișelește, din ordinul generalului habsburgic Gheorghe Basta, la Câmpia Turzii. Capul său a fost dus de Turturea paharnicul, unul dintre căpitanii voievodului, în Țara Românească și înmormântat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu. Pe lespedea sa de piatră de stă scris: „Aici zace cinstitul și răposatul capu al creștinului Mihail, Marele Voievod, ce a fost domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei”.