Președintele Klaus Iohannis a adus, joi seara, vești importante norodului : din 15 mai dispare obligativitatea purtării măștii în spații deschise (cu unele excepții), dispar restricțiile de circulație noaptea, iar magazinele pot reveni la programul normal de funcționare. Din 1 iunie ar urma să crească și numărul de participanți acceptați de autorități la diverse evenimente. „Cheia” transmisă de Ioahnnis este, însă, dureros de explicită pe acest aspect: 70 de persoane în aer liber, respectiv fără limită dacă organizatorii garantează că participanții sunt vaccinați, fără vreo explicație logică legată de această decizie.
Citește și: Altceva nu poate fi…
„Dacă vrem să ieșim din pandemie, trebuie să ne vaccinăm! Nu este altă cale de a finaliza această pandemie cu succes. Pentru asta, în ședința de astăzi am stabilit niște ținte de vaccinare. Aș spicui dintr-un tabel. Ne propunem ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie 6 milioane, la 1 august 7 milioane de persoane vaccinate!” a anunțat președintele Klaus Iohannis în cadrul unei declarații de presă. În privința participării efective la școală, după mai bine de un an compromis prin „educația online”, președintele a spus: „Este foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală și este foarte de dorit să se încheie cu majoritatea românilor vaccinați.” Iată declarația integrală a Președintelui Klaus Iohannis: