S-a întâmplat în 8 mai 1945: se semnează, la Moscova, acordul comercial pe cinci ani româno-sovietic, în baza căruia au fost înfiinţate faimoasele societăţi mixte rămase în istorie ca „sovromuri”. Scopul oficial era de a gestiona recuperarea datoriilor României faţă de Uniunea Sovietică, însă acestea s-au dovedit a fi o formă de spoliere rapace a economiei româneşti de către URSS.
Încă din timpul războiului, sovieticii fuseseră extrem de interesaţi de bogăţiile ţărilor ocupate. După aceea, pentru Stalin, unica prioritate a economiilor „statelor frăţeşti” a fost slujirea intereselor URSS. Una dintre modalităţile inventate de ei pentru a controla sectoarele de bază ale economiilor ţărilor central-europene era înfiinţarea de „întreprinderi mixte”. În România, sovieticii s-au declarat „dispuşi să investească” în câteva dintre întreprinderile de stat sau private 50% capital, constând în special din utilaje și să asigure, la nevoie, personalul de specialitate (capitalul rusesc a fost extras din materialele confiscate de la germani). Partea românească trebuia să contribuie, la rându-i, cu 50% capital şi forţa de muncă. Şi beneficiile de pe urma acestei „colaborări” urmau a se împărţi tot pe jumătate.
Acordurile uneau, doar pe hârtie, doi „parteneri” inegali: o Uniune Sovietică învingătoare şi o Românie învinsă, ocupată și slăbită. În mai puțin de un an s-au înfiinţat 19 sovromuri, în ramurile industriale de cea mai mare importanţă economică şi strategică pentru România. Primul a fost Sovromtransportul, cu profil de societate de navigaţie. În condiţiile în care căile de transport către URSS au fost afectate de bombardamente, deschiderea de care beneficia ţara noastră la mare şi Dunăre erau căi foarte utile ruşilor. Al doilea decret-lege semnat de Regele Mihai I a vizat înfiinţarea Sovrompetrolului de la Ploieşti, astfel că sovieticii au ajuns să controleze şi cea mai întinsă şi bogată zona petroliferă.
Controlul absolut asupra sovromurilor era deţinut de sovietici, care şi-au numit oamenii în conducerea întreprinderilor mixte şi au interzis accesul românilor în contabilitatea sau pe exploatările sovromurilor. Timp de şapte ani, industriile româneşti extractivă (petrol, gaze, cărbune), grea, chimică şi navală, de exploatare a lemnului, construcţiile, transporturile sau distribuţia filmelor au „înflorit” în mâinile ruşilor. Situaţie care va determina redacţia revistei britanice Lumea azi, aparţinând Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale, să afirme în 1949 că „singurul capitalist din industria românească este Rusia comunistă.”
Într-un memoriu adresat prim-ministrului Petru Groza, Onisifor Ghibu califica înfiinţarea societăţilor mixte româno-sovietice drept „un capitol al tragediei noastre de astăzi, camuflat sub firma prieteniei „româno-sovietice”. Cât despre activitatea lor, acelaşi Onisifor Ghibu considera că „sub acest nume benign, se duc în Rusia cele mai de seamă bogăţii de tot felul ale ţării noastre, cu preţuri derizorii, în timp ce pe pieţele noastre lipsesc cele mai necesare articole sau suntem nevoiţi să le plătim înzecit mai mult decât plătesc pe ele sovietele”.
Sovrom-urile au fost complet dizolvate abia în 1956. Tratativele de preluare a primelor opt sovromuri în patrimoniul statului român au durat mai bine de un an: au început la 7 martie 1953, iar protocolul a fost semnat la 31 martie 1954. Celelalte întreprinderi mixte au revenit României în decursul următorilor doi ani. În fiecare dintre cazuri, cu actele gata întocmite, preluarea efectivă a mai întârziat câteva luni, timp în care sovieticii au continuat să profite de statutul lor de ocupant.