O „armată a inocenților” de circa 37 de soldați s-a strâns cu voie de la Primărie să înfiereze cu mânie intelectuală tupeul unor băștinași de a recurge la dreptul de a protesta. Oameni subțiri, care nu gem sub apăsarea celor „câteva zeci de vagoane de cărți citite”, ca s-o citez din nou pe mămica formulării dintre primele ghilimele, participantă la protestul anti-protestatari. Și cu misiune bine definită la fața locului: să verse lacrimi de crocodil despre șovinismul, xenofobia și anti-europenismul care cică ar amenința o urbe ca Timișoara, aceeași peste care tronează ca ales un neamț fără cetățenie română. Simțiți fractura de logică? Ei, bine, inocenții de sub vagoanele de cărți n-o simt.
Amfitrion al protestului anti-proteste a fost o „excelența sa”, cum i se adresează mica armată de sub geamurile Primăriei, sau „Bazil”, cum este alintat la unghiul intim de abordare. Fost membru în diferite consilii ale fundației Soros, fost parlamentar, fost diplomat român plimbat prin Franța, Portugalia și Maroc, actualmente profesor universitar cu tresăriri civice. Repetate și năstrușnice: nu-i de colo să ceri demisie de Mitropolit, cum făcea Bazil după referendumul din 2018. Sau să te crezi suficient de verișor cu Cerber încât să împarți lumea în categorii care au voie și care n-au voie să depună o coroană, să aprindă o lumânare și să rostească o rugăciune pentru Eroii Revoluției, în orașul în care s-a murit pentru Libertate. Desigur, e ușor stânjenitor când în „armata incocenților” se strecoară un inamic, purtător de pancartă cu mesaj deloc pe placul primarului, care îți amintește că ar trebui să ți-l amintești din vremea în care ți se facilita accesul la filme porno. Dar lupta pentru cauză nu se împiedică niciodată în astfel de nesimițiri! Întorci subit spatele și poți chema oricând jandarmii să îndepărteze dușmanul de clasă și chiar să-l amendeze fiindcă n-are mască, pe care n-o prea porți nici tu în minuscula adunare ce vede la unison cu tine diverși cai verzi pe pereți.
Citește și: Frontul Salvării lui Fritz- faza pe manifeste
Moment magic! Ca din senin, lângă rastelul de biciclete ce-i marchează prima și unica victorie de până acum, apare însuși Primarul! Își face loc cu gingășie în mulțimea de consilieri și jurnaliști prea amestecați, până răzbate la împărtășirea unicului adevăr stabilit, alături de intelectualii rămași până la circa 37. Acela că Timișoara, cu Teatrul său în trei limbi și geamuri nesparte, cu palate de țigani intacte în zona centrală, cu unguri, evrei, sârbi, bulgari sau nemți prețuiți sincer de cei aproape 85% români din oraș și cu primar neamț fără cetățenie română…se află, de fapt, sub asediul șovinismului și xenofobiei! Să știți de la mine: gurile rele care împrăștiau de vreo două zile zvonul că primarul a comandat un miting împotriva celor care l-au contestat pentru somnul rațiunii și aroganța din astea șase luni în care se odihnește pe bani românești, sunt doar niște guri foarte rele. De pârâcioși care nu înțeleg nobilele idealuri. În rest, totul e ca la carte: primar cu ștaif avem, actul de cultivare curge cu bâlciul ca la ordin, baba și-o piaptănă cu spor…să vie capitala aia culturală odată, că suntem în formă!