La 25 martie 101, Împăratul Traian părăsea Roma, îndreptându-se spre Moesia Superior pentru a începe luptele cu dacii conduși de regele Decebal. Data marchează începutul primului război daco-roman (101-102). În acea primăvară, armata romană trecea Dunărea pe la Viminacium, la fel ca pe vremea lui Tettius Iulianus, apucând, apoi, spre Arcidava, Centum-Putei, Berzobis, până la Axis, toate localități bănățene. Itinerariul este reconstituit în ceea ce privește partea lui esențială, până la Berzobis, pe temeiul indicațiilor din Tabula Peutingeriana, o hartă a lumii vechi din secolul IV.
De subliniat este că, în pofida percepției generale, care se oprește la nivelul celor două războaie (101-102 și 105-106), conflictele dintre daci și romani se întind pe mai bine de un veac și jumătate. În anul 61 î.Chr., dacii sar în apărarea cetăților grecești din Dobrogea și îi înfrâng pe romani, într-o primă confruntare mai mult decât notabilă. Același mare rege Burebista, sub care dacii îi bat pe romani, dobândise atâta putere încât își permite să intervină în politica internă a Romei- îl susține pe Pompei, în conflictul cu Cezar. Dacii trec apoi în numeroase rânduri Dunărea și devastează centre administrative ale imperiului de la sudul fluviului. De notorietate rămâne riposta romană din anul 87 d.Chr, când împăratul Domițian atacă Dacia. Trupele romane, sub conducerea generalului Cornelius Fuscus, nu numai că sunt învinse la Tapae, ci își pierd în luptă atât generalul, cât și majoritatea stindardelor, act de uriașă umilință în epocă. În anul următor armata imperială revine sub comanda lui Tettius Iulianus și punctează inițial un avantaj, însă romanii sunt nevoiți să încheie un tratat de pace cu Decebal și chiar să plătească pacea frontierelor- Roma a dat timp de peste un deceniu tribut Daciei. În anul 92 d.Chr., la Adamclisi, are loc o nouă confruntare- dacii, aliati cu roxolanii, înving și anihilează complet Legiunea XXI Rapax, toți cei 3800 de legionari romani pierzându-și viața. În memoria lor, romanii au ridicat în Dobrogea altarul ce poate fi vizitat și astăzi.
Traian urcase pe tronul Romei de trei ani, având în spate o frumoasă carieră militară și administrativă. Împăratul considera incompatibil cu demnitatea, interesele și puterea imperiului tratatul nefavorabil pe care Domițian îl făcuse cu dacii. Cum nici vistieria imperiului nu traversa cele mai faste momente, Roma și-a îndreptat din nou privirile către aurul și bogățiile Daciei pe care nu reușise să o supună, în pofida încercărilor din ultimele decenii. Așa cum, cu peste două veacuri în urmă, Cato Cenzorul își termina invariabil discursurile cu sintagma „pe de altă parte eu cred că orașul Cartagina trebuie distrus”, așa și Traian adăuga la sfârșitul deciziilor sale: „așa precum voi preface Dacia în provincie romană”, amintește Nicolae Uszkai.
Traian ajunge la Tapae, unde se hotărâse cu un deceniu și jumătate înainte soarta expediției lui Tettius Iulianus, și se ciocnește cu dacii într-o primă bătălie crâncenă. Cassius Dio povestește că din pricina marelui număr de răniți, terminându-se pansamentele, Traian a dat ordin să fie rupte în fâșii veșmintele și albiturile garderobei sale spre a lega cu ele rănile soldaților. După victoria de la Tapae, armata romană apucă pe valea Bistrei, spre Sarmisegetuza. Înaintarea a fost lentă, terenul fiind cercetat pas cu pas și ținutul rămas îndărăt întărit cu tabere și lucrări de fortificație, pentru ca romanii să nu fie expuși la atacuri din spate sau flancuri. Decebal trimite o solie de pace, respinsă de Împărat- trimișii regelui dac erau trei oameni de rând, fapt care a contribuit la refuzul lui Traian, nemulțumit desigur de rangul trimișilor, notează Nicolae Uszkai. Pe romani îi apucă iarna, ostilitățile încetează, iar dacii întăresc Poarta de Fier, trecătoarea ce duce din Banat în Transilvania.
Decebal încearcă și o diversiune, în alianță cu cavalerii cataphracți (în zale de fier şi omul și calul) sarmați și atacă Dobrogea romană. Au loc lupte grele și însuși Traian se vede nevoit să coboare pe Dunăre, dar în cele din urmă dacii sunt respinși. În primăvara lui 102, Traian reia ofensiva spre capitala dacilor și după o serie de lupte iese învingător. Romanii cuceresc, între altele, cetatea în care se aflau trofeele luate de la armata lui Cornelius Fuscus, cu acest prilej prinzând și o soră a lui Decebal, amintește Nicolae Uszkai. O nouă solie a lui Decebal, alcătuită de această dată din nobili, este respinsă. Romanii cuceresc și ultimele întărituri ce apărau drumul spre Sarmisegetuza, ajungând aproape de capitală. În fața pericolului iminent, Decebal se duce personal la Traian și acceptă o pace prin care se obligă „să înapoieze toate armele, mașinile și meșterii primiți de la romani, să predea dezertorii, să dărâme toate cetățile, să părăsească toate cuceririle făcute în afară de propia sa țară, să recunoască de prieteni și dușmani pe prietenii și dușmanii poporului roman și să nu mai primească niciun roman civil sau militar în slujba sa.”
Traian anexează imperiului Banatul și cel puțin o bună parte a zonei de șes din Oltenia, regiuni în care influența romană pătrunsese deja prin negustorii sud-dunăreni. După ce lasă garnizoane în centrele mai importante spre a-l supraveghea pe Decebal, împăratul se întoarce la Roma și serbează triumful, luând numele de Dacicus, adică biruitorul dacilor. Decebal se supusese, însă, doar de nevoie, după cum amintește Cassius Dio: „nu doar că el ar fi avut de gând să se țină de cele încheiate, ci numai pentru a scăpa din pierzania în care se afla”.
Astfel, la scurt timp după întoarcerea la Roma, Traian primește vestea că „Decebal făcea multe contra legăturii păcii. Primește iarăși dezertori, reîntărește cetățile, cercetează prin soli popoarele vecine, pedepsind pe aceia care nu primeau a fi alături de el, luând iazigilor o parte din pământ”. Decebal nici nu avea cum să respecte tratatul, cu o parte a teritoriului său, anexată…iar Traian, obosit de lunile de război din Dacia, răspunde deocamdată prin întărirea militară a liniei Dunării. Se pregătea, astfel, războiul ce urma să vină peste trei ani și să includă finalmente Dacia în lumea romană, după mai bine de un secol și jumătate de ciocniri necontenite…