Multă vreme îmi va rămâne întipărit în minte pustiul din Piața Victoriei, sugrumat de cordonul forțelor de ordine. La un moment dat, parcă împietriseră și celebrii porumbei de la ceas. O interdicție pe zona zero a urbei cum n-a avut nimeni nevoie și tupeu să impună, timp de peste trei decenii. Și nu, nu forțele de ordine sunt de vină. Acestea au acționat la solicitarea autorității locale. A fost, pur și simplu, „picanterie și zaft” de Pădurea Neagră.
Dar… fiindcă protestul a ieșit și s-au auzit prea asurzitor niște strigături de coșmar pentru unii, precum „Fritz, nu uita, Timișoara nu-i a ta!”, cuplarea la anecdoticul local a mers mai ceva ca pe cutie de viteză și motor nemțesc. Și, uite-așa, s-a descoperit genialitatea găinii care în bancurile românești preferă să se împiedice…
„Abținerea” e aruncată în joc, de obicei, când n-ai înțeles problematica supusă votului sau ți-e indiferent ce iese, dar mai ales când ți-e mai dragă chimeșa de pe tine și n-ai prea vrea s-o șifonezi cu tot cu purtător… Și cum te-ai trezit cu două manifestații care te contestă pe la geamuri, în doar câteva zile, când cu nici jumate de an în urmă fanii îți umpleau Piața pe care ai vrut-o complet izolată sîmbăta asta…mai bine te împiedici!
Desigur că situația e de-un caragialesc absolut- să bagi în carantină un oraș la o rată de 7,5 și să-l scoți cu „mantă” din carantină la peste 8, în timp ce invoci înalte principii și acuzi scenarii de operetă politică, e o izbândă demnă de Mitică. Pe care noi nu ne supărăm că are cetățenie germană, fiindcă unii dintre noi îl bănuiam de multișor că e universal. Nu știm cum mai stă cu aia românească, dar ne-om lămuri la un moment dat!
Oricum, îți mulțumim, că așa fain nu s-a mai jucat cu noi nimeni, niciodată! Iar de scremut cu prețiozitate 13 obiective în izul limbajului de lemn, n-a mai reușit nimeni atât de fermecător! Că tot veni vorba…obiectivelor 3 și 5 trasate de Primarul Timișoarei (creșterea gradului de transparență, respectiv profesionalizarea comunicării externe) i se supune și Dominic Fritz, sau la întrebările unui interviu live cu Primarul ar răspunde administratorul cel înzestrat cu semnătura de Primar? Dincolo de pamflet: poate am greșit până acum solicitându-l pe domnul Fritz, din dorința de a primi niște răspunsuri de la Primar…
PS: Ca într-o splendidă partidă de alba-neagra multi-culti, carantina de la Timișoara iese victorioasă de unde nici nu te aștepți! Printr-un ordin ce pare să nu se bazeze pe nimic din legislația românească, domnul Arafat le face timișorenilor cadou un bonus de trei zile la scris declarații, în aplauzele imediate ale domnului Fritz. Danke schoen-halal, domnilor!