„Acum, în anul 2020, se poate afirma argumentat nu doar pe bază de raționament logic, ci și pe baza unor dovezi publice de necontestat, că România a constituit un amplu câmp experimental al unui Proiect-pilot cu un obiectiv de cercetare bine determinat – posibilitatea dominării unei democrații europene prin pârghiile justiției penale, deasupra și în afara opțiunilor electorale. România era potrivită și reprezentativă atât ca eșantion (număr populație și teritoriu medii), dar și din perspectiva altor criterii…” scrie în introducerea cărții Noaptea dreptății românești 2005-2020 autorul acesteia, Ion Popa.
Judecător preț de trei decenii, doctor în științe juridice și Membru al Academiei Central Europene pentru Ştiinţe, Litere şi Arte cu sediul la Universitatea Sorbona, Ion Popa realizează un studiu prin care devoalează punct cu punct, indicând riguros etape, legi și personaje implicate, un adevărat atentat asupra României consumat în ultimii 15 ani. Lansată recent, cartea este tot mai greu de găsit în librării. Deși generate preponderent de parcursul legislativ și aplicativ din domeniul justiției penale, argumentele și concluziile sale acoperă practic parcursul întregii societăți românești în perioada arătată și amplul proces de nivelare ideologică și comportamentală în jos a cetății românești și a cetățenilor săi. Vă veți convinge că această carte trebuie citită pentru a înțelege mai bine ceea ce ni se întîmplă, urmărind AICI interviul acordat de autor jurnalistului Ion Cristoiu.
Vai de capul nostru ..
neapărat trebuie citit articolul ăsta – și francezii au pățit chestii similare !!!
https://r3media.ro/le-figaro-uniunea-europeana-ataca-mostenirea-culturala-a-societatilor-care-o-constituie/