Dau unii în clocot prin Timişoara, inclusiv dintre susținătorii săi „păcimași” până la orbire, după ce primarul Dominic Fritz a anunţat cine îi este alesul ca „city-manager”. Că cum, că ce, că cuțit la inimă cu unul de la București, că deflorare fără pic de consolare și urmă de pudoare, cu „miticul” uns de neamț peste urbe!
Păi…cam adânc v-a fost și este somnul rațiunii, dragilor! Mai de speriat ar fi, pentru cei nedeconectați de la rațiune, faptul că după ce a analizat 307 CV-uri, Fritz a ales un omuleț gata-formatat de banking-ul austriac. Matei Creiveanu vine din sectorul financiar-bancar internațional și a fost din 2014 directorul reprezentanței HYPO NOE Landesbank für Niederösterreich und Wien AG (banca de dezvoltare a Landului Niederoesterreich, una dintre cele mai importante bănci austriece). Iar austriecii sunt campioni la ales, șmirgluit și strunit omuleți care să le slujească interesele. Dar nici măcar ăsta nu-i adevăratul miez al problemei.
Cu adevărat nasol este altceva. „Prințul salvator” a promis câte-n lună și-n stele, a cerut mâna, a primit-o, iar acum o cam șterge din așternutul cu petale de trandafir al „prințesei”. Sau, altfel spus, reclama s-a dovedit mult mai tare ca produsul. Alesul Fritz a anunțat, chiar cu un fel de mândrie, că a delegat dreptul de semnătură alesului său Creiveanu. Cedarea dreptului de semnătură de către primar pe tot ce înseamnă ordonanțare de credite reprezintă „o abdicare de la cel mai important și puternic atribut conferit de lege unui primar. Cu efecte imediate în angrenajul complicat al unei primării cum e cea a unui mare oraș ca Timișoara. Un primar trebuie să ducă greul unei administrații. Așa cum e și titulatura -primar- e primul care și-o asumă”, zice fostul edil Adrian Orza într-o postare pe facebook. Și are perfectă dreptate.
Cam umbla vorba că Dominic are spaimă de semnat documente și s-a ferit în astea trei luni din răsputeri să o facă. Și faptul că „s-a scos” din recentul scandal legat de abonamente, indicând magistral că e chestie de conflict între niște capi din STPT și că ei trebuie să rezolve problema, ar fi trebuit să ne dea de gândit. La fel și năstrușnicia aia cu lucrările care vor fi demarate în oraș doar atunci când e sigură sută-n sută acoperirea finanțării… Omul se spală pe mâini bine de tot, să n-ajungă pata nici pe calul alb de sub el: fie habar nu are de admninistrație, fie desantul nu a fost realizat pentru a pune Fritz osul la treburile grele ale administrației. Căci în acest moment…vorba lui Caragiale: s-a cam „detaşat cu serviciul în Cişmegiu: dă muştele afară!” Rămânând, bineînțeles, la fel de fudul, cu ștaif și fără de metal, din „frică de trăznet”. Ne-ați găsit un Mitică, monșer! Și l-ați pus la Primărie…