23 ianuarie este una dintre acele date pe care istoria le-a încărcat cu prisosință de faptă și glorie românească: în 1465, Ştefan cel Mare începea asediul în urma căruia cucerea Cetatea Chilia, în 1595, Mihai Viteazul îi spulbera pe otomani în Bătălia de la Șerpătești, iar în 1821 Tudor Vladimirescu lansa Proclamația de la Padeș.
Cetatea Chilia reprezenta în epocă un pol comercial extrem de important și un punct strategic râvnit de toată lumea. După stăpânirea lui Mircea cel Bătrân asupra cetății, aceasta ajunge în posesia moldovenilor, pentru ca apoi să îi fie cedată lui Iancu de Hunedoara, românul de la conducerea Ungariei în care expansiunea otomană avea cel mai aprig și eficient dușman din zonă. După moartea acestuia, Ştefan cel Mare încearcă pentru prima dată să îi îndepărteze pe unguri de la conducerea cetății în 1462, însă fără succes. Reușește în 1465 să cucerească Cetatea Chilia, care era privită de otomani drept „cheia şi poarta a toată Ţara Moldovei şi a toată Ţara Ungurească şi ţărilor de la Dunăre”, după cum amintește Nicolae Uszkai. Ungaria a încercat să-l pedepsească pe Domnitor, însă a fost înfrântă în bătălia de la Baia. Ştefan cel Mare reconstruiește Cetatea Chilia câțiva ani mai târziu și o înconjoară cu un șanț plin cu apele Dunării, la uriașul șantier luând parte circa 8.000 de zidari şi 17.000 de alţi muncitori.
Tot într-un 23 ianuarie, de această dată în 1595, Mihai Viteazul obținea o victorie de larg ecou în epocă, în fața turcilor veniți să-l pedepsească. Povestea victoriei de la Șerpătești începea, însă, în noiembrie 1594, când Mihai i-a lichidat pe creditorii aflați în capitală și întreg detașamentul otoman de 2.000 de oameni, însărcinat cu supravegherea Domnului Țării. Sultanul Murad al III-lea a decis uciderea și înlocuirea lui Mihai Viteazul de la conducerea Țării Românești, pregătind o puternică ofensivă.
În marșul spre nord, trupele trupele otomano-tătare, conduse de Mustafa, au cantonat la Șerpătești (sat astăzi dispărut), la circa 10 km sud de tabăra românilor. Cunoscând situația inamicului, care avea numai o parte din forțe, cealaltă urmând a trece Dunărea, Mihai a decis să atace prin surprindere în timpul nopții, procedeu tactic utilizat și de Vlad Țepeș (1462) și Ștefan cel Mare (1467). La căderea serii, gruparea comandată de Banul Manta a atacat străjile inamicului. Pe fondul panicii produse, românii au declanșat la miezul nopții atacul concentric asupra grupării principale inamice, spulberând-o. Mihai a trecut apoi Dunărea înghețată în urmărirea cotropitorilor, pe care i-a zdrobit în dreptul localității Marotin (15 km nord-est de Rusciuc), în ciocnire pierzându-și viața chiar Mustafa, după ce pe malul românesc perise și nepotul hanului tătar.
La 23 ianuarie, conducătorul Revoluției de la 1821, Tudor Vladimirescu, dădea citire la Padeș Proclamației cu ajutorul căreia reușea să-și ridice semenii la luptă, acum exact 200 de ani. Proclamația de la Padeș are un puternic caracter național și social, mesajul său central fiind acela al eliberării Țării de sub domnitorii fanarioți și străini în general, inclusiv de cei cărora le era subordonată ierarhic Biserica Ortodoxă. Chiar dacă Revoluția lui Tudor Vladimirescua fost înfrântă, visul său a triumfat: regimul fanariot a fost înlăturat, reformele cerute au fost înfăptuite în anii care au urmat, iar idealurile Proclamației preluate de revoluționarii pașoptiști, care aveau să pregătească Unirea din 1859, încununată de obținerea Independenței, în 1877.