„Aducerea vaxinului în țară aduce mai degrabă cu “lupta pentru pace” a lui Ceaușescu decât cu o operațiune logistică de sănătate publică.(…) Mai grav este altceva. “Sfântul” Pfizer și “cuvioasa” Moderna au fost cinstite cu “necesara” imunitate de răspundere pentru punerea pe piată a vaxinului”, taxează avocatul Gheorghe Piperea, pe pagina sa de socializare, spectacolul propagandistic pus în scenă chiar în zi de Crăciun.
„Date fiind această desfășurare politizată și această propagandă de 2 lei, oamenii aflați în dubiu relativ la efectele primare, secundare și adverse ale vaxinului, nu vor fi mai convinși să se vaxineze, ci vor fi și mai reticenți. În plus, vor ajunge să fie scârbiți de spectacolul tv făcut să semene cu aducerea sfintelor moaște, doar că acum vorbim de pelerinaje ale credincioșilor în co- vid”, scrie avocatul, avertizând asupra unui aspect pe care îl consideră mai grav: „Cîțu a pregătit o OUG care va trece despăgubirile pentru efectele adverse ale vaxinului asupra statului, printr-o agenție care va fi înființată cândva, în viitorul îndepărtat, și care va fi finanțată din banii noștri, din taxele și impozitele pe munca noastră.
Deci, vom plăti noi pentru nenorocirile cauzate de corporațiile Big Pharma, care vor încasa tot profitul de sute de milioane (zeci de miliarde, la nivel global) de dolari rezultat din această minunată afacere politizată. Acesta este, în splendoarea sa, “principiul” feudal al privatizării profiturilor și privilegiilor și al socializării pierderilor și nenorocirilor. Dacă nu ați înțeles sensul gestului normativ al lui Cîțu, precizez că efectul indirect, dar indubitabil, al acestei OUG este că producătorii vaxinului vor fi imunizați contra răspunderii civile sau penale pentru produsul lor”, arată avocatul Gheorghe Piperea în postarea sa.