„Am votat împotriva “Minority SafePack”(…) Comisia Europeană ar legifera pe domenii care nu sunt de competența sa”, anunță europarlamentarul român Eugen Tomac pe pagina sa de socializare, după ce în cursul acestei săptămâni Parlamentul European a adoptat cu 524 de voturi „pentru” Rezoluția privind această inițiativă.
Printre acestea se numără și voturile europarlamentarilor români de la USR-PLUS, care în frunte cu liderul Renew Dacian Julien Cioloș, au favorizat implementarea unui mecanism prin care UDMR urmărește obținerea autonomiei pe criterii etnice pentru maghiarii din România. Inițiativa propune, printre altele, alocarea de fonduri europene pentru dezvoltare regională pe criterii etnice, cu organizaţiile minorităţilor având rol de actor în distribuirea finanţării UE sau utilizarea limbilor minorităţilor în administraţia publică şi justiţie.
„Faptul că Parlamentul a votat cu o largă majoritate această Rezoluție arată cât de subtil este interesul în a susține crearea unui nou instrument prin care minoritățile naționale să-și poată atinge noi obiective politice, utilizând recomandările privitoare la politica regională și sprijinul regional”, susține Tomac, amintind că statul român a atacat această inițiativă la Tribunalul Uniunii Europene.
„Prezentată drept Inițiativă cetățenească, aceasta se constituie în realitate într-un demers al Ungariei. Din cele peste un milion de semnături depuse în numele cetățenilor europeni, 527.000 sunt din Ungaria, iar 254.000 depuse de UDMR. În nicio altă țară din Uniunea Europeană nu s-au strâns mai mult de 100.000 de semnături. În schimb, minoritatea maghiară din Slovacia a strâns peste 63.000.
Pe scurt, este un demers ce vizează în mod cu totul special interesul Ungariei în relația cu minoritatea maghiară din România.
Deși în România, minoritățile naționale se bucură de toate drepturile, avem un Președinte de etnie germană, iar UDMR este parte a guvernării în majoritatea guvernelor din ultimi 30 de ani, liderii comunității maghiare solicită ca Uniunea Europeană să legifereze și în ceea ce privește domeniul minorităților naționale. Asta în condițiile în care aceasta, conform tratatelor, este competența exclusivă a statelor membre”, precizează europarlamentarul român.
Citește și: „Războiul cu Trianonul” și victoriile sale de etapă
Pasul final este comunicarea Comisiei Europene, care poate prelua sau nu din propunerile iniţiativei. Împotriva acesteia au mai votat europarlamentarii români Terheș (ECR), Băsescu și Marinescu, în timp ce Avram, Benea, Grapini, Manda, Negrescu, Nica, Plumb, Tudose (SD), Gheorghe, Ghinea (Renew), Blaga, Bogdan, Buda, Bușoi, Falcă, Hava, Motreanu, Mureșan și Nistor (PPE) s-au abținut.