Foto: Sandu Ghinea
„Este absurd să condamnăm regimul comunist, dar să aplicăm în continuare, unii dintre noi, metodele sale discriminatorii și exclusiviste … Este trist că, la trei decenii de la revenirea în Cetate a libertății de credință și de conștiință, unii o neagă în numele progresului ”, scrie recent Acad. Ioan Aurel Pop , Președintele Academiei Române .
Și tristele sale constatări continuă, cu doar câteva zile înainte de împlinirea încă unui an de la Revoluție: „Mai văd că unii dintre critici credinței și ai Bisericii ar vrea să fie numai să facă lumea de azi„ progresistă ”și să ne mai plăcea pe toți după chipul și asemănarea lor, dar fac eforturi să schimbe și istoria care nu le convine. Or, această seamănă a dictatură, a intoleranță, a discriminare. Oare pentru asta să fi luptat „aproapele noastre” la 1848, la 1918, la 1989, pentru mutilarea prezentului și pentru modificarea trecutului, în acord cu voința unor grupuri marginale și animate de ură? Oare pentru asta să fi murit în închisorile comuniste atâția intelectuali de-ai noștri? ” se întreabă retoric domnia sa, și odată cu el, mulți dintre noi.
Dar … „Vrem adevărul despre revoluție?” se întreabă și Bogdan Herzog , încă o voce pe care o adaugă în acest articol despre Decembrie. „Acum un an și jumătate am început un maraton în încercarea de a încheia la timp o carte pe care nu credeam să ajung să o scriu vreodată – despre lichidarea lui Ceaușescu în 1989.
În carte se arată că împotriva lui Ceaușescu au complotat: loje francmasonice unde Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu erau activi cel puțin de la începutul anilor 1980, serviciile secrete occidentale MI6 (prin agentul Victor Stanculescu) sau CIA-MOSSAD (Brucan și Aurel Dragos Munteanu ). De asemenea, am probat că imediat după înscăunarea lui Gorbaciov, omul occidentalilor la Kremlin, Ion Iliescu a început să fie promovat ca succesor al lui Ceaușescu, mai întâi de presa britanică (Times, BBC) și ulterior de cea americană, germană etc. Tot în carte am prezentat declarații ale foștilor conducători ai Securității care afirmă că știau cu două luni înainte de ZIUA exactă în care va fi lichidat Ceaușescu, sursa pentru această informație fiind o ambasadă occidentală ”, scrie Bogdan Herzog pe pagina sa de socializare.
„Marile mase de demonstranți au servit drept decor în această piesă de teatru, mii de oameni plătind cu viața sau sănătatea încercării de a masca lovitura de stat pregătită în culise. Toți morții și răniții de după 22 decembrie acum 12 sunt directe atribuite conspiratorilor de mai sus și ale celor care îi păstrează.
De la momentul apariției cărților la mai apărut informații care susțin cele afirmate. Si? Tăcere deplină. În afara unor contacte private, pot avea dar semnificativ, care au avut o întâlnire și o să fiu fericit, așternut tăcerea. Nimeni nu vrea să vobească despre cele de mai sus ”, conchide Bogdan Herzog.
Eu … îmi amintesc în fiecare an de Valentina. Ordonată, ușor timidă și foarte la locul ei. Ori de câte ori intră în vorbă cu vreunul dintre colegi, o făcând cu zâmbetul pe chip și cu o sclipire caldă și blândă în priviri. Era un suflet bun și săritor. Așa a și rămas. Doar că de atunci, de la sfârșitul primului trimestru dintr-a șaptea, după acel Decembrie, nu i-am mai văzut zâmbetul. Iar în locul acelei sclipiri din ochi, nu am mai găsit mult vreme decât tristețe.
Dacă te pui pe o documentare minuțioasă a evenimentelor și contextului, în loc de răspunsuri, te trezești cu tot mai multe întrebări. Cu toate astea, nu mă vei putea întreba vreodată dacă la Timișoara „a fost sau na fost”. Fiindcă zecile de mii de timișoreni ieșiți atunci în stradă din apartamentele înghețate, înfometați, umiliți și cu gândul la viitorul copiilor, au făcut cu siguranță revoluție. Am trăit acele momente, am fost acolo. Nu mă poate minți nimeni!
Mă întreb, însă, altceva: ne-a ieșit revoluția? Sa împlinit? Sau a reușit, mai degrabă, cealaltă „revoluție”? Aia cu iz de laborator, peste care dai când te apuci de făcut puzzle-ul ultimelor trei-patru decenii …
Se împlinesc 31 de ani. E zi de doliu în oraș. Una dintre străduțele sale vânzare poartă acum numele tatălui Valentinei. La colțul alte străzi din Girocului, marmura unei cruci strânge cu răbdare semnele trecerii timpului. Acolo a căzut tatăl colegului Jugănaru. Peste tot prin oraș se aprind lumânări zilele acestea. La fel și în restul României. Odihnească-se în pace sufletele celor căzuți în acel decembrie!