La 24 noiembrie1796 se năștea la Mediaș Stephan Ludwig Roth, învăţător sas, participant la Revoluţia de la 1848 din Transilvania condamnat la moarte şi executat pentru activitatea sa revoluţionară. Gânditor umanist, istoric, profesor şi pastor luteran, el a urmărit reformarea învăţământului, înfiinţarea mai multor şcoli săteşti și a unei şcoli pedagogice spre a combate înapoierea şi sărăcia, întrucât „conştiinţa omului se luminează prin educaţie şi cultură”. La sugestia lui Roth, în programa de învăţământ au fost introduse, de exemplu, gimnastica şi muzica.
În 1842, Dieta de la Cluj era preocupată (pentru maghiarizare) să legifereze limba maghiară ca limbă oficială de stat în Transilvania, în locul celei latine. Revoltat, Roth a scris în celebra broşură Războiul limbilor în Transilvania (Der Sprachenkampf in Siebenbürgen), replicând Dietei: „Nu văd nevoia de a se impune o limbă oficială a ţării. Nu este nici limba germană, nici cea maghiară, ci limba română” pe care „o înveţi singur, pe stradă, în contact singur cu oamenii. Și chiar dacă nu ai dori să înveţi limba aceasta, o înmiită trebuinţă impune cunoştinţa (cunoaşterea) ei.(…) Folosirea limbii materne este un drept uman, care e dat copilului prin naştere. Iar cu pierderea limbii dispare naţiunea însăşi”.
În Der Goldmangel und die Veramung in Siebenbürgen (Lipsa de bani şi pauperizarea în Transilvania, 1843) el analizează cauzele economico-financiare ale înapoierii acestui ţinut, între care cea mai importantă este considerată menţinerea iobăgiei, care nu permite un avânt al meşteşugarilor și susține că înlăturarea sa este cerută de „umanitate şi folosul ţării; cerul şi pământul cer dreptate, nu menţinerea asupririi istovitoare”. În 1846, Roth a alcătuit şi tradus în limba germană Istoria Transilvaniei în 3 volume (traducere rămasă netipărită) şi a prefaţat lucrarea de istorie bisericească Istorie pe scurt a credinţei românilor, scrisă de Iosif Pop Silaghi (Sălăgianu) în 1845. „Ţăranul în haină de savant”, sintagma prin care îl denumeau concetăţenii săi, a participat şi la Marea Adunare populară de la Blaj, din 3/15 mai 1848, unde a văzut deşteptată conştiinţa naţională a românilor şi hotărârea zecilor de mii de ţărani da a sfărâma lanţurile iobăgiei şi de a cere drepturi politice pentru elita românească.
„Tribunalele de sânge”, isterizate, aveau să condamne haotic ţărani, preoţi, intelectuali români, saşi şi chiar maghiari, cu toţii caracterizaţi drept „trădători” (evident, şi cauzei maghiare!): „Printre ei şi Stephan Ludwig Roth, eruditul pastor sas, discipolul lui Pestalozzi, prieten al poporului român, care manifestase prin scris şi acţiune o poziţie mult avansată faţă de cea a multor fruntaţi revoluţionari maghiari”. Stephan Ludwig Roth a făcut parte, în 1848, din administraţia locală austriacă în comitatul Cetatea de Baltă, având funcţia de Ad-Latus sau vice-span (adjunct al unui viceguvernator într-un comitat, secundul unui subprefect). După retragerea austriecilor, Roth s-a întors în parohia sa din Moşna „şi a trăit acolo în linişte, până la începutul lui mai, încrezându-se în amnistia dată de generalul Bem”.
Trebuie să „admirăm” hărnicia Tribunalului clujean, căruia i-a fost suficient ceva mai mult de o săptămână pentru a aresta, a acuza, a judeca şi a executa o remarcabilă personalitate! Iată acuzaţiile care i-au fost aduse:
1. Acceptarea unui post sub ocupaţia duşmanului;
2. Introducerea limbii române ca limbă oficială în afacerile comitatului: protocolul redactat în această limbă a fost înfăţişat Curţii de judecată ca un corpus delicti;
3. Despărţirea a 13 sate aparţinând comitatului, pe care le-a unit scaunelor săseşti – faptă considerată o violare a teritoriului maghiar;
4. Jefuirea locuitorilor maghiari, el fiind în fruntea Landsturm-ului (răscoalei) saşilor şi valahilor.
Aşadar, asumarea unei răspunderi civice într-o perioadă de haos politic şi militar şi introducerea firească a limbii române în administraţie devin acuze grav, iar un document redactat în limba română un corp delict!!! De asemenea, o ajustare teritorială minoră se transformă în „violare a teritoriului maghiar”, dovadă că şi între reprezentanţii „naţiunilor unite” apăreau tensiuni îndată ce erau lezate interese economice… Roth nu a negat primele trei acuzaţii şi a spus că iniţiativele sale, „conform vederilor sale politice şi a opiniilor sale de atunci apăreau drepte şi legale şi că potrivit stării lucrurilor din acea vreme el a crezut că a acţionat corect”. Ultimul cap de acuzare l-a respins, afirmând că aşa-zisul „jaf” a constat în rechiziţiile de cai şi vite ordonate de superiorii săi.
Chiar dacă acuzaţiile s-ar fi dovedit întemeiate, Stephan Ludwig Roth ar fi trebuit achitat în baza amnistiei generalului Bem. Însă Dieta n-a ţinut niciodată seama de această amnistie şi „în consecinţă nu a fost niciodată respectată de către comisarul Csány”. Contelui Karacsay nu-i mai rămânea decât să constate: „Singura salvare ar fi fost o graţiere cerută de comunitatea săsească; (…) foarte numeroşii săi concetăţeni locuind în Cluj au fost fie atât de laşi, fie atât de lipsiţi de inimă încât nici unul nu a îndrăznit să facă un singur pas să-i schimbe soarta”, astfel că Roth este executat în 1849, la Cluj. De-abia după „linişterea apelor”, trupul lui Stephan Ludwig Roth a putut fi reînhumat la Mediaş, în 1850…