Pe 14 noiembrie 1878, Dobrogea intra, oficial, în componența statului român modern, după ce Congresul de Pace de la Berlin din iunie – iulie 1878 recunoscuse dreptul istoric al României asupra regiunii. Pacea venea după războiul purtat la 1877 și 1878 între Imperiul țarist și Imperiul otoman, în care România a intrat pentru a-și cuceri, pe câmpul de luptă, independența proclamată în ziua de 9 mai 1877. Unirea Dobrogei cu România este a două etape în proces de unire națională a românilor. Prima a fost cea de la 24 ianuarie 1859, când Moldova sa unit cu Muntenia, iar a treia a avut loc la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918.
În ziua de 10 noiembrie, Domnitorul Carol I a prezidat întrunirea Consiliului de Miniștri, în care au fost stabilite normele pentru luarea în stăpânire a Dobrogei și pentru primele organizări. În ziua de 13 noiembrie, Principele Carol I și prim-ministrul Ion. C. Brătianu au stabilit ultimele dispoziții pentru intrarea armatei române în Dobrogea. Împreună cu Mihail Kogălniceanu, Domnitorul a elaborat o proclamație către locuitorii Dobrogei și un ordin de zi către armată. Documentele prezintă principiile și modul de reintegrare a Dobrogei la statul modern român. În calitate de prefecți au fost numiți G. Ghica și N. Opran, primul la Constanța, iar cel de-al doilea la Tulcea. N. Catargiu a fost desemnat responsabilitatea cu trecerea teritoriului dintre Dunăre și Marea Neagră în stăpânire românească. În dimineața zilei de 14 noiembrie 1878,
În cadrul festivităților organizate s-au ținut mai multe discursuri, iar episcopul Dunării de Jos a oficiat un Te Deum. Cu acest prilej, sa dat cele două importante documente: Proclamația către dobrogeni și un Înalt ordin de zi pentru armată. Proclamația poate fi considerată, în aceeași măsură, o afirmare a deciziilor prin care statul român lua în stăpânire Dobrogea, o asigurare a respectării legilor țării, a religiei minoritare a acestei provincii și a proprietăților, a ordinilor și disciplinei, dar și un îndemn la colaborare cu autoritățile statului român. La final, Carol I a străbătut orașul Brăila în fruntea trupelor militare și în aplauzele cetățenilor. După festivități, oficialități, împreună cu Principele Carol I și prim-ministrul Ion. C. Brătianu, s-au îmbarcat pe vasul „Ștefan cel Mare” și au debarcat în Dobrogea,
Autorități civile și militare ale statului român au ajuns la Măcin, apoi la Babadag, după care, în ziua de 18 noiembrie, la intrat în Tulcea. La Constanța au ajuns în ziua de 23 noiembrie 1878.
PROCLAMAȚIUNEA MS REGALĂ CĂTRE DOBROGENI
NOI CAROL I.
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională,
Domn al Românilor,
La toți de față și viitori, sănătate.
Marile puteri europene, prin Tratatul de la Berlin au unit țara voastră cu România. Noi nu intrăm în hotarele voastre, trase de Europa, ca cuceritori, dar o știi și voi, mult sânge românesc să vărsat pentru dezrobirea popoarelor din dreapta Dunării. Locuitori de orice naționalitate și religiune, Dobrogea, vechea poziție a lui Mircea cel Bătrân și a lui Ștefan cel Mare, de astăzi face parte din România. Vieața, onoarea și proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituții, pe care ne-o râvnesc multe națiuni străine.
Religiunea voastră, familia voastră, vor fi apărate deopotrivă ca și ale creștinilor. Afacerile religiunii și ale familiei vor fi pentru voi încredințate apărării muftiilor și judecătorilor aleși din neamul și legea voastră.
Și Creștini și Musulmani primiți, dar, cu încredere autorități române; ele vin cu anume însărcinare de a pune capăt dureroaselor încercări prin care a trecut, de a vindeca rănile războiului, de a apăra persoana și interesele voastre legiuite; în sfârșit de a vă dezvolta buna stare morală și materială.
Armata română, care intră în Dobrogea, nu sunt alte chemare, decât de la menține ordinea și, modelul de disciplină, de la ocroti pașnica voastră viețuire.
Salutați, dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertății, dreptății și al păcii.
În curând provincia voastră, pe cale constituțională va primi o organizație definitivă, care ține seamă de trebuințele și de moravurile voastre, care va așeza pe temelii statornice poziție voastră cetățenească. Până atunci, autorități române au ca întâia îndatorire de cercetă și îndestulată trebuințele voastre, de la îngriji de bunul vostru trai, de la vă face a iubi țară, la a cărei soartă, de acum, este lipită și soarta voastră. Ca întâia dovadă a părintește noastre îngrijiri pentru voi, a dorinței noastre de a ușura greutăților voastre, noi desființăm dijma de orice natură pentru anul 1879.
De la 1 ianuarie 1880 ea va fi înlocuită printr-o dare bănească mai multe și mai ușoară pentru agricultori. «Embaticul» (impozit pe capital imobiliar din orașe și sate), «Tementuatul» (impozit de 3% asupra lucrurilor agricole și meșteșugarilor), «Impozitul asupra chiriei cârciumilor, cafenelelor, băcăniilor, hanurilor», toate acestea se vor preface de la 1 ianuarie 1879 într-dare bănească, mai ușoară și mai dreaptă; iar «Bedelul» (impozit pentru scutire de armată), darea «Entizab» (taxa de 2 ½%) pentru vânzarea vitelor și taxele pe mori se desființează cu totul.
Și, dar chemând binecuvântarea celui a tot Puternic, în numele și cu învoirea Europei, noi luăm azi în stăpânirea provinciei «Dobrogea» care devine și este țară română, și transmițându-vă domneasca noastră salutare, vă urăm ca aceasta zi să devie pentru acest lucru parte a României, începutul unui viitor de pace și înflorire, începutul bunului traiu și al înfrățirii între fii aceleiași țări ”.
„ÎNALT ORDIN DE ZI CĂTRE ARMATĂ
Soldați!
Puterile mari europene, prin Tratatul de la Berlin, au unit cu România Dobrogea, această veche posesiune a părinților noștri de mai înainte.
Azi veți pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc! Însă acum veți merge în Dobrogea, nu în calitate de cuceritori, ci prieteni, ca frați ai locuitorilor, care de azi înainte sunt concetățenii noștri.
Soldați!
În această nouă Românie veți găsi o populație care în cea mai mare parte este deja românesc.Însă veți găsi și locuitori de alt neam și alte credințe. Toți aceștia care devin mebri ai statului român, au același drept la protecția și dragostea voastră!
Între ei veți găsi mahomedani, ale căror obiceiuri se deosebesc de ale noastre.Vă recomand cu deosebire ca să respecte credința lor.
Fiți în mijlocul noilor voștri concetățeni, ceea ce ați fost atât în timp de pace cât și pe câmpul de onoare: model de bravură și de disciplină, apărători ai drepturilor României și anteluptători ai legalității și civilizației Europei; astfel vă cunoaște acum într-o Europă, și cu mândrie confirma aceasta.
Așadar, drum bun soldați și Dumnezeu să vă apere.
Trăiască România!
Dat la Brăila la 14 noiembrie, anul 1878
Carol I ”
În cinstea unirii a fost ridicat la Tulcea un monument din fondurile adunate prin grija „Ligii pentru propășirea Dobrogei”, a căruia piatră de temelie a fost pusă la 17 octombrie 1879 de domnitorul Carol I. Conceput sub forma unui obelisc înalt de 22 de metri, înălțat pe un soclu cu două trepte, monument a fost executat de sculptori George Vasilescu și Constantin Bălăcescu. La baza obeliscului, în părțile laterale, sunt fixate două elemente sculpturale: un dorobanț cu arma pe umărul stâng și o goarnă în mâna dreaptă, respectiv un vultur impunător, cu aripile deschise. Pe fațada principală a piedestalului era montată o placă pe care scria: „Ridicatu-sa acest monument de cetățeni tulceni ai țării,în anul MDCCXCIX spre vecinica amintire a readucerii Dobrogei la căminul strămoșesc prin vitejia armatei române sub conducerea Regelui Carol I “.
În anii primului război mondial, monumentul a fost distrus de trupele bulgare de ocupație. Refăcut parțial în 1932, prin grija arhitectului GTIonescu, a fost definitivat în 1977 când, cu prilejul Centenarului Independenței, cu sprijinul sculptorului Cristea Grosu, au fost repuse la locul lor statuile drobanțului și vulturului. O nouă placă a fost montată pe monument, pe care stă scris: „Acest monument a fost / ridicat de cetățenii din / orașul Tulcea în 1899 / ca simbol al eroismului și / vitejiei poporului român / în lupta pentru eliberarea / de sub jugul otoman și / independența României “.