Select Page

Cetățeanul german Dominic Samuel Fritz a fost învestit, în ultima zi lucrătoare a lunii octombrie, în funcția de primar al Timișoarei. „Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună credință tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Timișoara. Așa să-mi ajute bunul Dumnezeu”, a spus Fritz în sala cinematografului Capitol, unde a avut loc ceremonia, după ce instanța timișoreană a respins trei contestații la validarea sa, care vizau faptul că acesta nu deține cetățenie română și domiciliul în Timișoara, conform Constituției României. Motivarea instanței nu a apărut încă.

Dominic Fritz a câștigat fotoliul de primar al Timișoarei după ce și-a adjudecat 53% din voturile exprimate, pe fondul unei prezențe slabe la urne, reprezentativitatea sa ridicându-se la aproximativ 18% în oraș. Fritz a beneficiat de sprijinul direct al Forumului Democrat German, care a lansat un apel în acest sens cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile locale.

USR-PLUS, formațiunea care l-a propulsat spre funcția de primar al Orașului Revoluției, a obținut și cei mai mulți consilieri locali la Timișoara, 13 la număr, printre care un fost membru al Partidului Comunist Român. Dominic Samuel Fritz a fost înscris în USR direct din rândul „Verzilor”, formațiune politică de la stânga spectrului politic german, în care a fost membru zece ani. Ocupantul fotoliului de primar al Timișoarei a defilat în campanie cu un CV al cărui cap de afiș este deținut de perioada în care a lucrat la cabinetul fostului președinte german Horst Köhler, nevoit să își dea demisia din funcție în 2010, după un comentariu asupra rolului trupelor Bundeswehr în lume.