La 24 octombrie 1916 murea generalul Ioan Dragalina, bănățeanul din fruntea Armatei I a României, după ce fusese rănit în cursul operațiunilor de apărare de la Jiu. Născut în 1860, Ioan Dragalina a urmat şcoala de cadeţi din Timişoara, apoi și-a continuat studiile la Academia Militară de la Viena (1884), fiind încadrat în armata austro-ungară. În paralel, a absolvit şi Şcoala de ingineri geodezi. În 1887, Ioan Dragalina a demisionat din armata austro-ungară, a trecut graniţa în România şi a fost încadrat în Armata Română cu gradul de sublocotenent.
Dragalina avansează pe scara ierarhică treptat- căpitan (1893), maior (1899), locotenent-colonel (1908). În perioada 1908-1911, lt.col. Ioan Dragalina a fost comandant al Şcolii Militare de Infanterie din Bucureşti. Pentru meritele dovedite în ridicarea nivelului ştiintific al şcolii, pentru ordinea şi disciplina instituită în învăţământul militar, Ioan Dragalina este decorat cu Ordinul Steaua României, clasa V-a. În aprilie 1911 este avansat colonel şi numit comandant al Regimentului 34 din Constanţa, perioadă în care a fost decorat cu Ordinul Coroana României, clasa IV-a. În 1915 este avansat la gradul de general de brigadă.
În 1916, înainte ca România să intre în primul război mondial de partea aliaţilor, Dragalina a fost numit comandant al Diviziei I Infanterie, aflată la Drobeta Turnu Severin. Trupele diviziei acopereau o distanţă mare din frontiera de vest a României, de la izvoarele Argeşului până la Calafat. Divizia sa a luptat cu mare curaj la Orşova şi pe valea râului Cerna: după ce a atacat în dimineaţa zilei de 15 august 1916 la Porţile de Fier, trupele române aflate sub comanda lui Dragalina au reuşit la 19 august să ocupe culmile muntoase Alion, Ozoina şi Dranic, eliberând în zilele următoare oraşul Orşova. Ofensiva germano-austro-ungară a fost stopată până la începutul lunii octombrie, Divizia I reuşind să-şi menţină poziţiile.
Declanşarea unei masive ofensive germane şi austro-ungare în Valea Jiului, în dimineaţa zilei de 11 octombrie, îl aduce pe generalul Dragalina la Craiova, unde este numit în funcţia de comandant al Armatei I. Decide să ducă lupta în munţi, stabilind începerea ofensivei la 14 octombrie. În ordinul de zi din11 octombrie 1916, generalul Dragalina face apel la curajul şi onoarea de român a fiecărui soldat :„Ofiţeri şi soldaţi ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei şi cer imperios la toţi, de la General la soldat: în primul rând apărarea cu viaţa a sfântului pământ al ţării noastre, apărarea vetrei strămoşeşti, a ogorului şi a cinstei numelui de român. Cer la toţi cea mai deplină ascultare şi cea mai strictă executare a ordinelor. Trupa care nu înaintează, să moară pe loc.”
„Îndreaptă-mă cu fața spre Banat!”
În dimineaţa zilei de 12 octombrie 1916, generalul Dragalina ia o maşină, un şofer şi doi ofiţeri (colonelul Toma Dumitrescu şi maiorul Constantin Miltiade) şi pleacă personal în Valea Jiului în recunoaştere, pentru a vorbi cu comandanţii, deoarece legăturile cu unităţile înaintate erau întrerupte. Ajunge în primele linii şi trece podul din apropierea Mănăstirii Lainici, unde s-a spovedit şi s-a împărtăşit. La întoarcere, podul este prins într-un schimb de focuri. Maşina trece în viteză pe pod prin ploaia de gloanţe, dar câteva îşi ating ţinta. Generalul este rănit de două gloanţe în braţul stâng şi în omoplat. Maşina reuşeşte să ajungă în tabăra română, iar Dragalina este transportat de urgenţă la postul sanitar din Gura Sadului, unde este bandajat, iar rana îi este curăţată. Este dus apoi la Târgu Jiu şi în aceeaşi zi la Craiova, unde doctorii constată că este necesară amputarea braţului. Marele Cartier General ordonă printr-o telegramă ca generalul Dragalina să fie transportat de urgenţă la Spitalul Militar de la Palatul Regal din Bucureşti. Din cauza aglomeraţiei de pe calea ferată rana i se infectează. Trenul ajunge la Bucureşti abia în seara zilei de 13 octombrie. I se dezinfectează rana, i se scoate glontele din omoplat, iar braţul îi este pus în ghips. Pe patul de suferinţă, Dragalina primeşte din partea Regelui Ferdinand cea mai înaltă decoraţie de război a ţării, Ordinul Mihai Viteazul, pentru strategia şi bravele sale fapte. Însă pe 24 octombrie, generalului îi crește brusc temperatura și intră în septicemie. Simțindu-și sfârșitul aproape, este împărtășit și i se adresează lui Corneliu, fiul său: „Îndreaptă-mă cu fața spre Banat. Tu să le spui că am murit cu ei în gând!”.
Generalul Ioan Dragalina se stinge la vârsta de 56 de ani, scriind o pagină de eroism care nu se va şterge niciodată din istoria şi memoria noastră. Pe front luptau inclusiv cei doi băieți ai săi: Virgiliu pe Dunăre și Corneliu în Dobrogea. Virgiliu Dragalina a ajuns comandor de marină, fiind veteran al celor două războaie mondiale, iar Corneliu Dragalina, general în cel de-al doilea război mondial, comandant de Corp de Armată, a condus cele patru divizii de infanterie (cu peste 64.000 de soldați aflați în subordinea sa) pe frontul de răsărit până la Stalingrad.
Slujba de înmormântare este oficiată la Biserica Albă din Bucureşti, în prezenţa regelui Ferdinand, a principelui Carol (viitorul rege Carol a II-lea) şi a numeroşi oameni politici: Ion I.C. Brătianu (prim-ministrul României), Vintilă I.C. Brătianu (ministrul de război), Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Mihail Cantacuzino (ministrul justiţiei), Take Ionescu (ministrul de externe), Henry Catargi (mareşalul Palatului), generali şi ataşaţi militari străini în România. Este înmormântat în Cimitirul Eroilor (Bellu Militar). Marele istoric Nicolae Iorga a spus, în discursul rostit la funeraliile eroului: „Generalul care a apărat cu mintea lui de cugetător, cu energia lui de soldat și cu calda lui inimă de bănățean Oltenia, nu mai este! (…) Cu pietate fiecare va privi ultimul lui drum între noi. Căci lacrimile le-am isprăvit! Dar mâine, când Banatul lui părintesc va fi carne din trupul României biruitoare, când colo departe-n Caransebeș va flutura steagul supt care el și-a vărsat sângele, vom ridica pe locul unde el a fost dăruit neamului statuie de bronz întru pomenirea curatei figuri de erou care se ascunde acum vederilor noastre.”