Ziua de 6 decembrie este aproape exclusă ca dată pentru desfășurarea alegerilor parlamentare, după ce Judecătorii Curții Constituționale au respins ca neîntemeiată sesizarea președintelui Klaus Iohannis prin care contesta dreptul Parlamentului de a stabili data desfășurării acestora.
Legea privind organizarea alegerilor parlamentare fusese adoptată în 27 iulie. Klaus Iohannis a sesizat CCR și a cerut să se constate că legea este neconstituţională în ansamblul său. „Sunt constituționale, în raport cu criticile formulate, dispozițiile art.1 alin.(1) din Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, precum și legea, în ansamblul său”, se arată în comunicatul CCR care pune indirect sub semnul întrebării planurile pentru alegeri în 6 decembrie.
Practic, doar un abuz ar mai putea menține această dată: după respingerea contestației ar trebui să urmeze promulgarea legii din iulie, apoi Parlamentul va trebui să voteze o lege privind data alegerilor, iar termenul de 90 de zile pentru aducerea acesteia la cunoștința publicului ar trebui respectat. Astfel, chiar dacă acești pași ar fi făcuți în mare viteză, mai drevreme de ianuarie ar fi imposibilă organizarea de alegeri parlamentare.