La 16 septembrie 1437, în timpul Răscoalei de la Bobâlna, era semnată la Căpâlna „Înțelegerea frățească” (Fraternio Unio) între stările privilegiate ale Transilvaniei. Semnatarii se angajau prin acest pact de alianță mutuală militară și politică să-I zdrobească pe răzvrătiți și să se ajute reciproc în viitor împotriva dușmanului extern. Rămasă în istorie ca „Unio Trium Nationum”, înțelegerea parafată între nobilimea maghiară, sași, secui și clerul catolic stabilea în fapt și eliminarea completă a iobagilor din viața politică și socială din Transilvania, iar românilor le impunea statutul de „națiune tolerată”.
Poziția românilor transilvăneni rezultată în urma pactului devenea extrem de dificilă, deoarece acesta excludea în mod tacit dar complet grupul etnic român (Universitas Valachorum) din Uniune și de la orice formă de participare politică sau socială, deși românii erau cei mai numeroși și singurul popor băștinaș. Informații complete cu privire la ponderea etniilor din Transilvania găsim, spre exemplu, într-o lucrare în limba germană, Kurzer Ueberblick der Literaturgeschichte Siebenbürgens von der ältesten Zeit bis zu Ende des vorigen Jahrhunderts, apărută la Sibiu în 1857.
Statutul de „națiune tolerată” pentru românii transilvăneni avea să fie menținut de stările privilegiate semnatare ale pactului mai bine de patru veacuri, până la desființarea completă a iobăgiei și a sistemului politic medieval, urmare a Revoluției de la 1848. De o singură excepție de la starea de „tolerați” s-au bucurat românii transilvăneni în tot acest timp: scurta perioadă în care a dăinuit Unirea făcută de domnitorul român Mihai Viteazul, ucis din voia stărilor privilegiate, la ordinul generalului habsburgic Basta…