Armata română, comandată de generalul Eremia Grigorescu, a oprit o puternică ofensivă germană condusă de mareşalul von Mackensen, declanşată cu scopul scoaterii definitive a României din război. După victoria românilor la Mărăşti, germanii încearcă străpungerea frontului atât în zona Oituz, cât şi, concomitent, printr-un atac în sudul Moldovei, între cotul Carpaţilor şi Siret (zona situată la Nord de Focşani, având ca punct strategic Mărăşeşti). Prin cele două acţiuni ofensive, aflate în strânsă legătură, Germania şi aliaţii săi de pe Frontul de Est (Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia) urmărea scoaterea României din război şi pătrunderea în sudul Ucrainei, ceea ce ar fi creat premisele câştigării războiului în est.

Confruntările cunoscute generic ca „bătălia de la Mărăşeşti” s-au desfăşurat pe o lungime a frontului de 35 km, întreaga fâşie a frontului având circa 75 km (între Nămoloasa şi Valea Sării). Aici stăteau faţă în faţă efective importante: de o parte Armata IV Rusă (care avea 84 de batalioane, 32 de escadroane şi 79 de baterii) şi Armata I Română, alcătuită din 6 divizii, dintre care una de cavalerie, trei brigăzi, Grupul de artilerie grea, Grupul II aeronautic (forţele luptătoare ale armatei române însumau 170 000 de oameni); de cealaltă parte, Armata IX Germană, cu 174 de batalioane, 16 escadroane, 150 de baterii, trei escadrile, o companie de ciclişti etc.

În prima fază (24 – 30 iulie), Corpul I rezervă german a atacat Divizia 34 Infanterie rusă, care a cedat frontul pe o adâncime de 3 km şi o lungime de 10 km. Intrarea în luptă a Diviziei 5 Infanterie română a zădărnicit încercările germanilor de a ocupa trecerile peste Siret de la Ciuşlea şi Movileni. În a doua fază a bătăliei (31 iulie- 6 august), inamicul a atacat în zona Panciu, forţând unităţile ruse din zonă să se retragă cu circa 6 km. Generalul Ragoza a ordonat ulterior ca marile unităţi române din zonă să se retragă şi ele pe linia noului front de apărare organizat de trupele ruse, ceea ce implica, între altele, şi cedarea localităţii Mărăşeşti. Generalul Grigorescu s-a opus vehement acestei măsuri, dorind ca trupele române să nu-şi părăsească poziţiile. Noua criză de comandament a fost rezolvată de această dată prin demiterea generalul Ragoza şi preluarea conducerii trupelor româno-ruse de către generalul Eremia Grigorescu. Contraatacul puternic al Diviziei 10 Infanterie română, aflat în spatele trupelor ruse, a salvat o situaţie care putea deveni extrem de periculoasă.

După două zile de acalmie relativă, a avut loc atacul general al trupelor inamice (6 august 1917), care poate fi considerat apogeul bătăliei de la Mărăşeşti. Grupul de atac german, comandat de generalul von Morgen, compus din 5 divizii de infanterie, a lovit în segmentul de front cuprins între Panciu şi Mărăşeşti, apărat de diviziile române. Cea mai intensă confruntare a fost în zona pădurii Răzoare, unde s-au dus lupte grele pentru cota 100, care domina zona şi asigura stăpânirea ultimei terase spre Siret. Aici, compania de mitraliere condusă de Grigore Ignat, care a rezistat până la ultimul om, a întârziat înaintarea inamicului, în timp ce marile unităţi române au rezistat tuturor atacurilor. Totodată, pentru lichidarea inamicului pătruns, generalul Ion Popescu a organizat un contraatac cu batalioanele de rezervă, obligând trupele germane să se retragă, cu mari pierderi. A treia etapă (7– 21 august) s-a caracterizat prin slăbirea considerabilă a intensităţii confruntării, inamicul făcând un ultim efort ofensiv pentru îmbunătăţirea poziţiilor, în zona Varniţa-Muncelu.

Citește și: „Ostași, vă ordon: treceți Prutul!”

Bătălia de la Mărăşeşti, continuarea în timp şi spaţiu a celei de la Mărăşti, a durat 28 de zile. Datele tehnice confirmă amploarea deosebită a confruntării. Armata română a pierdut 27 410 oameni, ceea ce reprezenta 16% din efectivul avut la începutul bătăliei. Armata IV Rusă a avut şi ea pierderi serioase, cifrate la 25 650 de oameni. De cealaltă parte, Armata IX Germană, principala grupare de forţe a inamicului, a avut 60 000 – 65 000 de oameni scoşi din luptă (morţi, răniţi şi dispăruţi). Prin rezistenţa viguroasă de la Mărăşeşti şi Oituz, inamicul a fost forţat să renunţe la ofensivă, eşuând în încercarea de a ocupa Moldova şi de a scoate România din război. Totodată, statul român îşi continua existenţa, la fel şi speranţa românilor într-un deznodământ favorabil al războiului.

Autor: Nicolae Uszkai