Peste 3.000 de români erau masacrați de soldații sovietici la Fântâna Albă, în Bucovina, în plină zi de Paști a anului 1941. Oamenii, locuitori ai satelor de pe Valea Siretului, încercau să ajungă în România din teritoriul ocupat de sovietici și încorporat Ucrainei până azi.
Sute de mii de români se treziseră peste noapte pe un pământ ostil, în care, brusc, tot ceea ce amintea de identitatea lor, de origini, de limbă și de religie se transforma în vină. Fusese împrăștiat zvonul că românii pot trece granița fără probleme, că grănicerii sovietici nu le vor face nimic. Când coloana de români, care purtau steaguri albe, icoane și cruci, a ajuns la doar 3 kilometri de graniță, soldații sovietici, ascunși în pădure, au început să tragă în plin. Au secerat, în doar câteva clipe, mii de vieți. Cei care au scăpat de gloanțe au fost urmăriți de cavalerie și spintecați cu sabia. Apoi, românii au fost aruncați în gropi comune.
Potrivit statisticilor oficiale, populaţia românească a regiunii Cernăuţi a scăzut cu 75.000 de persoane între recensământul românesc din 1930 şi primul recensământ Sovietic în 1959. S-a spus că ruşii au avut un program intenţionat de exterminare a românilor. Sângerosul 1 aprilie 1941 nu fost recunoscut niciodată de regimul sovietic. Autoritățile ucrainene au permis abia în anul 2000 oficierea unei slujbe religioase la locul masacrului, în memoria românilor uciși.
Prin legea nr.68/10 mai 2011, această zi a fost declarată „Zi Națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântana Albă și alte zone, ale deportărilor, Foametei și a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.