Select Page

La câteva zile după ce a achiziționat și donat două concentratoare de oxigen pentru spitalul CFR din Timișoara, Mitropolitul Banatului a semnat contractul de achiziție a patru echipamente medicale de monitorizare a pacienţilor, utile în cazurile de Coronavirus. Aparatura medicală în valoare de peste 30.000 de euro va fi donată secției ATI a Spitalului de boli Infecţioase Victor Babeş din Timișoara. Achiziţia a fost realizată în urma consultării pe care Mitropolitul Ioan a avut-o cu dr. Virgil Musta de la Spitalul de boli infecţioase din municipiu, aparatura fiind recomandată în contextul pandemiei de coronavirus.

Pe lângă aparatura medicală, Arhiepiscopia Timişoarei a donat o tonă de produse alimentare Spitalelor de Psihiatrie din Jebel și Gătaia şi Cantinei Sociale a Primăriei Timișoara şi peste 300 litri de materiale de igienizare pentru folosul mai multor unităţi medicale. În paralel, Arhiepiscopia asigură hrană caldă şi produse alimentare pentru familiile aflate în izolare în diferite localităţi din Timiş în contextul epidemiei de Coronavirus. Tot în contextul pandemiei, pentru a veni în ajutorul angajaților punctului de frontieră Cenad și întregului personal care-și desfășoară activitatea (polițiști, vameși, cadre medicale), la îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, monahiile de la Mitropolia Banatului și de la Mănăstirea Morisena (Cenad) le-au pregătit și oferit acestora ceai cald, cafea, fructe și alimente de strictă necesitate.

Sprijin pe toate palierele

Donații către spitale, bani sau aparatură medicală, mâncare caldă celor fără posibilități financiare sau sprijin duhovnicesc persoanelor aflate în izolare, toate acestea fac parte din ajutorul pe care Biserica Ortodoxă Română îl oferă în lupta cu pandemia. La dispoziția autorităților se află și mănăstirile pentru adăpostul persoanelor aflate în carantină, un exemplu fiind Centrul Social Cultural „Sfântul Paisie” al Mănăstirii Neamț, unde sunt plasate zeci de persoane întoarse din străinătate. Arhiepiscopia Aradului, spre exemplu, a cumpărat măști de protecție și mănuși pentru Spitalul Clinic de Urgență Arad în valoare de 65.000 de lei și a donat 72.500 de lei în cadrul unui parteneriat cu Fundația „Vasile Goldiș” și câteva firme, prin care urmează să fie achiziționate 8 aparate de ventilație și monitorizare respiratorie.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat echipamente și produse medicale în valoare de 50.000 de lei Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Pitești. Episcopia Hușilor sprijină Spitalul Județean de Urgență din Vaslui în lupta împotriva noului coronavirus prin donarea sumei de 20.000 euro către instituția medicală, pentru achiziționarea unor aparate, preoții din Protoieria Ortodoxă Năsăud din Arhiepiscopia Clujului au donat spitalului „George Trifon” din municipiu suma de 15.000 lei pentru lupta împotriva coronavirusului, iar la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Craiova a ajuns un aparat necesar tratării bolnavilor diagnosticați cu COVID-19, ca donație a Mitropoliei Olteniei. Zeci de astfel de exemple practice ale sprijinului oferit de Biserica Ortodoxă Română în toată țara pot fi alăturate celor de mai sus.