Select Page

„Ministrul Finantelor, dl Cîțu, fost trader de banci, rejectat din sistem cu suturi in fund si palme la ceafa, pentru ca a manipulat cursul de schimb si dobanda medie interbancara (Robor), a inteles mesajul si a emis scris o oug de “sprijin” al debitorilor la banci afectati de pandemie, oug care nu doar ca ajuta fatis bancile, ci le creeaza oportunitati suplimentare de profit substantial pe seama suferintei oamenilor si a bugetului de stat”, scrie celebrul avocat Gheorghe Piperea pe pagina sa de facebook, referitor la măsurile care ar urma să-i ajute pe românii afectați de criză la plata ratelor.

Piperea subliniază că reglementarea nu se aplică tuturor consumatorilor si imm-urilor, ci numai celor care sunt cu plățile la zi, iar dacă dificultățile apar mai târziu probarea legăturii cu pandemia poate fi o reală problem, în condițiile în care și acum banca este cea care hotărăște dacă acceptă sau nu modificarea, după analiza cererii scrise a debitorului.

„Celor care “se califica” la aceste facilitati, ordonanta le face un “cadou” de zile mari. Efectele contractului de credit nu se ingheata, doar ratele fiind amanate la plata, pana pe la Craciun, adica exact in perioada in care euro va atinge cursul de 6 lei, iar Robor nivelul de 6-7% pe an. Volumul de lei necesar platii ratelor nu numai ca va fi majorat prin cumulul unei perioade de 10 luni intr-o singura rata, ci va fi majorat cu 40-50% prin efectul noului curs de schimb sau al noului Robor. In mod evident, in 9 luni, veniturile debitorului nu vor creste, ci se vor prabusi. Ceea ce nu se poate plati acum, cu certitudine nu se va putea plati peste 9 luni, cand datoria va fi cu mult mai mare, la venituri mult mai mici”, explică Piperea.

„Dobanzile si celelalte costuri vor curge in continuare, dar nu vor fi achitate in perioada de 9 luni, ci se vor capitaliza, majorand inca o data volumul platilor. Inteleg ca dobanzile capitalizate se vor putea dilua in ratele pe urmatorii 5 ani, dar chiar si asa va aparea dobanda la dobanda (anatocismul), permisa de OG 13/2011, dar numai cu acordul scris al debitorului. In mod evident, acest acord scris se va da, caci debitorul nu are de ales. Dar, asa cum ne invata experienta ultimilor 10 ani de banking “uman”, actele aditionale vor include toate frustrarile bancherilor si toate ororile si abuzurile financiare si juridice cu care banksterii ne-au obisnuit in ultimii ani, inclusiv renuntarea la invocarea impreviziunii sau a fortei majore ori renuntarea la procese si la plangeri la ANPC”, descrie avocatul urmările noilor măsuri.

„Dobanzile pe perioada de maxim 9 luni sunt garantate 100%, adica le vom suporta toti, imprumutati sau neimprumutati, din taxele si impozitele platite de noi (nota bene – poate ca acesti bani ar fi fost mai utili spitalelor si personalului medical decat conturilor foarte incapatoare ale managerilor si actionarilor bancilor).

Pe scurt, reglementarea lui Cîtu este nu numai un scut asigurat bancilor pentru a trece prin criza cu panzerele si cu cizma neintinata de efectele pandemiei, ci si o enorma sansa de profit ulterior.
Intr-adevar, lucruri fantastice se intampla pentru toti romanii.

Cu toate astea, si cerand scuze ca exist, imi iau curajul sa le spun artizanilor acestei mizerii de reglementare menita a da noi oportunitati de captivitate a debitorilor si de profit banksteresc pe seama nenoricirii oamenilor, ca doamna karma e o curva (karms is a bitch). Debitorii supra-indatorati de azi vor fi multiplicati de 3-4 ori in urmatoarele 9 luni. Nu vor mai fi doar un milion de faliti, ci 3 sau 4 milioane. Dintr-un total de 7 milioane. Cand jumatate dintre clientii nu iti mai platesc, ajungi sa te infectezi tu insuti cu acest coronavirus economic. Executarea silita a unor milioane de debitori, luarea in plata a unui milion de case, vanzarea debitorilor catre colectorii de creanta, cu doi lei, nu te mai pot ajuta sa scapi de faliment. Mai ales ca o economie cu 3-4 milioane de faliti, care nu mai pot plati datorii, se intoarce in comuna primitiva, la troc. Banii devin inutili si, deci, si bancile”, conchide avocatul Gheorghe Piperea.