Trei câte trei, ca-n noile regulamente ale zilei, continuăm să culegem opinii ale celor care privesc dincolo de cifrele și datele imediate ale crizei generate de coronavirus și să redescoperim România.
„Uniunea Europeană s-a născut din munți de cărbune și oțel și sucombă, decenii mai tîrziu, pe altarul unui virus microscopic. Yuval Harari are dreptate: întreaga lume va fi altfel după pandemie. Dar, cel mai mult, va suferi, cred, Uniunea Europeană (…)A trebuit să vină o molimă teribilă pentru a înțelege că ani de zile ne-am amăgit cu o formă fără fond”, scrie Norica Nicolai într-un editorial pentru Cotidianul. „Greu de uitat recentul discurs antologic și figura prăbușită a președintelui Serbiei, țară care s-a zbătut ani de-a rîndul să fie acceptată în UE, iar azi transmite public că nu prea mai are în ce intra. Impresia generală, hai să nu ne ascundem după cuvinte, e că statele mari și bogate din Vest și-au făcut socoteli proprii după izbucnirea pandemiei, după principiul vechi, cinic și pragmatic, totodată, scapă cine poate”, scrie Norica Nicolai în editorialul pe care îl puteți citi integral AICI.
„În realitate, Uniunea Europeană nu există. Există un şir de camioane militare pline de sicrie, înaintînd, prin Bergamo, lent, ca un şarpe metalic pătrat, cu morţii la bord. Nu mai e loc de săpat în cimitire. Morţii se vor întoarce acasă, peste cîteva zile, în urne. Lumea n-a fost niciodată mai clară. Viaţa şi moartea îşi rostesc limpede numele, dar iluziile au tot zgomotul de partea lor şi ne lasă fără auz. Nu toată lumea minte, dar mai toată lumea vrea să creadă altceva. Mai exact, nu suportă adevărul”, scrie Traian Răzvan Ungureanu într-un editorial pentru Adevărul.
Citește și: De la grupuri de maxim trei, la redescoperirea României
„În cazul României, povestea e pe deplin derizorie. Cine a văzut ştirea despre ajutorul de 1 miliard trimis de Comisia Europeană poate crede că ne-a sosit un vagon de bani, număraţi, acum, de casieri vlăguiţi, în tainiţele BNR. E o imagine scuzabilă şi naivă. Ajutorul trimis de UE e o procedură contabilă care învîrte banii din bugetul fondurilor structurale. O manevră folositoare care trebuie, însă, înţeleasă ca mutarea ce face loc mişcărilor bugetare naţionale ce fac loc, mai tîrziu, cheltuielilor directe. Aşadar, marea întrebare e: unde e UE? În urmă şi nicăieri.
Principiul de lucru al Uniunii a rămas acelaşi: fiecare pe pielea lui, deja jupuită de Franţa şi Germania(…) Nimeni nu face valuri acum, dar curentul s-a pus în mişcare. UE a aflat că, în vremuri de criză, toate statele sînt naţionale. La rîndul lor, statele naţionale au remarcat că, în vremuri de criză, UE nu e”, tranșează Traian Răzvan Ungureanu în editorialul pe care îl puteți citi integral AICI.
„Numele meu e România. Locuiesc pe strada Europa de 13 ani, din ianuarie 2007. Am o casă veche, care a fost mare și frumoasă cândva. Acum e tot mare, dar dărăpănată. Cade tencuiala, acoperișul a vechi și uneori îmi plouă în casă. Dar nu mă plâng. Am o grădină mare. Cândva aveam o livadă aici, dar ai mei au tăiat toți pomii pentru că am avut nevoie de lemne de foc. O parte au vândut vecinelor mele. E aici, aproape de mine, o doamnă Austria. Ei îi dădeau ai mei mai toate lemnele (…) Pe primar nu știu cum îl cheamă, dar îi știu inițialele: UE. El tot vine la noi pe stradă, dar nu se oprește decât la cei mai înstăriți. L-am văzut de multe ori că intra la familia Germaniei și a Franței… Acum, de când cu răceala asta, nu mai vorbește nimeni cu nimeni. Parcă am fi niște străine. A trecut și primarul pe aici, domnul ăla la care-i știu doar inițialele: UE. Mi-au zis ai mei că l-au văzut când a vorbit cu familia Germaniei. Le-a promis mulți bani de la Primărie. Tot așa a spus că îi dă și Franței, iar Italia și Spania se descurcă și ele. Nouă ne va da doar ce rămâne după… Ne-am obișnuit să nu primim nimic, deși nici ai mei nu mai merg la lucru pentru că stau acasă să aibă grijă de mine. Asta e, banul la ban trage. De când stăm aici cam tot așa a făcut. UE venea pe la noi doar când trebuia să ajutăm cu ceva la Primărie, sau pe la firmele pe care le au familiile Germaniei, Angliei, Spaniei și Italiei…”, scrie Lucian Dănilă într-un editorial pentru Specialarad.ro, devenit viral în ultimele ore pe rețelele de socializare.
Chiar așa: redescoperiți-mă, stau chiar la capăt, într-o casă dărăpănată. Mă numesc România și locuiesc pe „strada Europa” din 2007…