Au trecut mai bine de 24 de ore de la „marea revoluție”, am cam citit ce s-a scris prin fiecare tabără, m-a distrat teribil cum au ratat transformarea țânțarului în armăsar „salvatorii lui Fritz”, m-au alarmat mai multe chestii, dar fiindcă văd că lipsesc niște lucrușoare petrecute la fața locului și nu numai, mă simt dator să le împărtășesc cu voi, ca martor ce-am fost.
Prima, că-i prea zemoasă și n-o s-o uit prea curând: băi, voi știți că „marea revoluție” era cât pe ce să debuteze în regim de breaking-news, înainte de a începe? De început, a început rușinos de ne-nemțesc, pe la 19:10, prin mobilizare de la microfon. Dar în jur de 18:40, o stranie aliniere karmică de planete a oferit, în colțul dinspre Materna al Pieței, un spectacol demn de o ciocnire semiologică de dimensiuni galactice: o trotinetă electrică cu doi puțoi, în mare viteză, era cât pe ce să spulbere un livrator de mâncare, cu tot cu ghiozdanul de pizze sau ce-o fi având în el, care-și desfășura operațiunea pe bicicletă. Nu glumesc, chiar putea să iasă nasol: câțiva centimetri v-au despărțit de intrarea în breaking-news a revoluției, la fel ca de implozia spectaculoasă a unei întregi lumi!
Să revin, scurt, la deschiderea oficială a marii revoluții, sârguincios operată de „salvatorii lui Fritz”, că e foarte funny. Când s-a dat chemarea la microfon pentru strângerea rândurilor, prin fața Operei se aflau dispersați câteva sute de oameni, aproape jumătate din categoriile presă, organe de ordine sau diverși „curioși, anti, sau simpli trecători”. La momentul strigării darului, un aparat de fețe recognoscibile de prin primărie și partidul-armăsar cu stea în frunte s-a mobilizat, antrenând și o mică masă de diverși utili, spre Operă. Am râs, Cinic, întristat. A fost ca la coregrafiile cu clasă muncitoare și pionieri de pe vremuri.
Hai să mai trecem ceva în revistă, că unii au obervat, dar din ce am citit, nimeni nu a corelat și nici n-a adâncit în aspect. Într-adevăr, primele steaguri care au apărut în Piață au fost două ale UE și unul „al Banatului”, invenție de vreo două decenii și ceva, inspirat de steagul alb-verde al șvabilor bănățeni. Acesta, o cruce albă pe fond verde, și-a luat ceva concurență în ultimii ani de la un altul, inventat de un auto-pretins „moștenitor al Banatului”, care figura direct cu ungurescul roșu-alb-verde prin mediile subțiri, dar sistematic alimentate de afară, ale „secesionișilor” care deplâng unirea Banatului cu România.
Buuuun… fără procese de intenție, dar observata (de către unii) instigare la ură și revoltă, lansată de Dominic Fritz după vestea de la începutul săptămânii, ar trebui plasată într-un context ceva mai larg decât simpla apariție a acestui steag cu iz secesionist, penibil plasat în mâinile unui copil din Piața în care bănățenii îngenucheau comunismul și cereau unitate națională, acum aproape patru decenii. Instantaneu, după apelul lui Fritz, s-au activat câteva voci și bule consacrate ale secesionismului intra-carpatic, precum Mircea Dăian sau Vincze Zoltan, acompaniate de diverși minionși, tot de serviciu…
Hai, că vorba lungă-i sărăcia omului, cum se zice pe la noi, prin Banat. Aloooo, serviciile, organele, CSAT, mai aveți careva puls? Mai existați sau trebuie să ne apărăm singuri? Că n-aș vrea să dau apă la moară vreunor gloate de ghiogari, dar până la urmă punem toți mâna pe boată, dacă o mai sugeți la comandă mult… Că fierbe tot în jur și avem o țară de apărat. Plus niște viitor pentru copii. Trezirea, bre!
Mi-e greață, deci despre prunci și persoane cu handicap băgate în față, la îngroșat rândurile „salvatorilor”, nu mai zic nimic. Nici despre asemănările izbitoare cu manevrele unor minoritari care instaurau în România, acum niște decenii, comunismul. Sau despre ticăloșia și tupeul cu care niște nepoței de-ai lui Marx spurcă inima orașului, chiar acolo unde era învins comunismul.
Ca să închei cu câta haz de necaz, i-aș sfătui pe sectanții uniunii sabotați România să aibă puțintică răbdare, chiar dacă s-a fâsâit lamentabil la prima încercare. Acușica se face octombrie și se pot însufleți cu amintirea marii revoluții bolșevice! Și pot reîncălzi, aniversar, și ciorba aia separatistă cu „eliberarea” habsburgică a Banatului, după care „eliberatorii” s-au pișat vreo două secole pe valahii cisalpini… Că după aceea celebrăm NOI strivirea comunismului, în Decembrie!