Încă una faină, scăpată „pe sub ușă”- autoritățile islandeze au cerut Comisiei Europene să nu intervină în referendumul care urmează să aibă loc în țară pe 29 august. Islandezii vor fi așteptați atunci la urne să decidă dacă statul lor ar trebui să continue negocierile (blocate din 2013) privind o posibilă aderare la UE.
Fără să vreau, îmi revine în minte o frază de pe la teleu care surprinde pe cât de accidental, pe atât de splendid situația: „toți mă știe la Fundulea”! Umor involuntar, aproape progresist, zis cu dram de semeție de un cetățean oarecare al UE.
Să ne întoarcem, însă, pe „insula iubirii”. De UE sau de proprie țară? Cam asta-i întrebarea-cheie care a făcut, doar în ultimele luni, vreo șapte politicieni europeni de rang înalt să ia insula la curtat. Iar pe premierul Kristrún Frostadóttir și pe ministrul de externe Katrín Gunnarsdóttir să afirme că e o chestiune care trebuie decisă exclusiv de islandezi, fără ingerințe. UE ar trebui doar să răspundă la întrebările, nu puține, ce îi frământă pe islandezi, susțin cei doi oficiali.
Și aici e buba number 2. Pe de-o parte, avem o UE care în pofida sloganurilor și a pretențiilor de monopol asupra europenității, nu poate face nevăzut faptul că are diverse puncte puse prin locuri-cheie de către state emblematice ale „lumii bune”: Marea Britanie, care s-a retras, Norvegia sau Elveția, care preferă pe dinafară, sau Islanda, insula asta strategică din nord. Așa cum nu poate face nevăzută nici seria de imbecilități vehiculate semeț ca mostre de deschidere și fine dar hotărâte mișcări strategice, precum intenția de integrare a unui stat aflat în plin război cu Rusia sau a Canadei cea de peste mări, oceane și țări ca Inslanda și Groenlanda… Și așa cum nu mai prea poate ascunde valul suveranist care străbate spațiul comunitar și tot mai comunistoid, dintr-o parte în alta.
Pe câtă nevoie are UE în aceste condiții de o validare la urnele islandeze, pe atât este, însă, de tare, zidul celor trei sute (și ceva) de mii de islandezi. Celto-scandinavii ăștia cu limbă proprie au cel mai vechi parlament cu funcționare continuă din lume (Althing, fondat în 930), iar identitatea politică modernă a Islandei este construită exact pe ideea de suveranitate totală asupra propriilor resurse.
Vor vrea pescarii islandezi să dea din mână unul dintre cele mai eficiente sisteme de pescuit din lume, de exemplu? Dar să împartă la liber resursele care or fi pe insulă și să pună cel mai vechi parlament din lume la cheremul birocrației bruxelleze? Om vedea. Până una-alta, să recunoaștem, în sfârșit, o mostră de adevăr absolut și irefutabil: „toți mă știe la Fundulea”!