Să își recapete demnitatea. Asta îmi doresc pentru orașul meu, de ziua sa. Iar primul pas este ștergerea petei din obraz, înlăturarea coruptului care, cu dispreț profund față de noi, i-a fost și îi este autor.
Mulți și-au dat seama deja, alții cu siguranță o vor face pe viitor: Timișoara a traversat în ultimii ani unul dintre cele mai umilitoare episoade din istoria sa. Orașul care a îngenuncheat comunismul a fost pus la picioarele neo-comuniștilor camuflați, ca într-o cinică pedeapsă pentru curajul său de odinioară. Acest episod trebuie să ia sfârșit!
Va trebui să învățăm din povestea asta. Să învățăm că fruntea stă cu adevărat sus când nu e ținută de bărbie. Că europenitatea noastră nu are nevoie de validarea nimănui. Că „acasă” nu se lasă niciodată pe mâna străinului, oricât te-ar vrăji cu vorbe, lingușeli și promisiuni de „mai bine”. Va trebui să ne trezim și să învățăm că libertatea se pierde și prin mieroasă perfidie, în timp ce ți se predică eliberarea…
Va trebui să ne mândrim din nou cu ceea ce suntem, nu cu ceea ce încearcă alții să facă din noi! Nu suntem pistă de încercare, nu suntem laborator de experimente, nu suntem atelier pentru inginerii sociale. Nu suntem „mic-ceva”, suntem noi înșine! Și nu avem nevoie de zgarda, tutela și agenda toxică a circarilor ambulanți, indiferent din ce zări pretins-strălucitoare ar veni pe la noi. Trezește-te, orașul meu, și ridică-ți din nou fruntea! La mulți ani, Timișoara!