„Putere impotentă și parazitism structural? Exact! Opoziție inutilă și renaștere imposibilă? Absolut! Aveți în față realitata Europei decăzută la sub-rangul de civilizație în dizolvare. Preluată de o castă dogmatică, Europa își dictează testamentul mai repede decît pot transcrie scribii și raportorii…
În toată Europa tabloul e același. Guvernele castei conducătoare cad și se reinstalează, apoi cad iar și se re-reinstalează, la capătul unei cascade de intrigi, proceduri oculte și declarații de o falsitate insuportabilă. Toate jură să relanseze ceva și, mai ales, să apere democrația pusă în pericol de o supraputere inexistentă – armatele extremiștilor naționaliști, anti-europeni și anti-democratici”, scrie Traian Ungureanu într-un articol publicat de R3media sub titlul „E pace în Eurolîc”.
„De fapt, bătălia cea mare a fost pierdută înainte de a începe. Atît de net, încît, azi, după 35 de ani de acumulări prin cedare, România e o țară fără altă direcție decît cel mai penibil euro-mimetism… Adevărat, recapitulînd istoria ultimilor 35 de ani, e clar că România nu și-a generat autodistrugerea. E, însă, la fel de clar că nici n-a avut puterea să o împiedice”, punctează TRU.
„Ideologia liberală a ruinat Europa de la un cap la altul și administrează acum state golite de conținut.
România e, în 2026, o țară fără producție și producători de orice se poate numi ceva: bunuri de consum, idei, meserii, minți, școli, lideri și cultură (redusă la reușitele inexplicabile ale lui Mungiu). Țara e total dependentă de finanțarea UE. În consecință, România politică produce doar guri de captură a fondurilor.
UE a preluat, la schimb, funcția de guvern permanent. Societatea a primit dreptul să se dedea oportunismului rebotezat „vocația europeană… Nu mai există ideologii, valori, planuri, idei și inițiative… Toată lumea politică e bucuroasă să își declare țîfnos totala incapacitate mentală. E vremea prostiei nobile, scuzată de revelația supremă” scrie fără menajamente Traian Ungureanu.
„Nu e, deci, nimic de făcut în România. E doar de așteptat următoarea convulsie norocoasă a istoriei – dacă și cînd va veni ea… Celor ce cred că asemenea concluzii sînt defetism pur, o întrebare: cunoașteți vreun caz, un singur caz, de civilizație în declin care și-a revenit insistînd că declinul e o formă de dezvoltare? O civilizație care „a înviat din morți” – cum zice o vorbă culeasă dintr-o religie mult hulită și demult abandonată…” conchide cu amărăciune TRU.