Din ciclul „ce-ți mai scoate rețeaua în cale”: un falnic și pătimaș fișior al inexistentului popor european, de exemplu. Genă fină de aplaudac, cutezător elan și nestăvilit efort de făurire a poporului și patriei UEropene. Să trecem peste sinecurismul consacrat, acuzele scandaloase de acum câțiva ani sau alte chestiuțe care ar putea defini splendid „pana de caracter” și să ne minunăm de profunda și semeața înțelepciune cu care formulează `mnia sa câteva „întrebări pentru suveraniști”. Și chiar să-i răspundem.
Fiindcă din start și cu dorit mare tâlc, tabăra sa e preocupată pe unde trăim noi, copiii și nepoții noștri, iată: în România trăiesc eu și ai mei. În țara asta cu o Constituție în care zice că statul e național, unitar, independent, SUVERAN și indivizibil. S-o fi abolit între timp, inestimabile, sau nu vă duce mintea și caracterul să realizați penibilul și ticăloșia atunci când persiflați noțiunea de suveranitate?!
Care este cea mai recentă carte citită? Una, de fapt, recitită. Fiindcă e copleșitor de actuală. „Tratat de dezinformare”, de Vladimir Volkoff, scriitorul ăla născut la Paris și aflat cam în răspăr cu Rusia din care provenea taică-su. Veritabil „manual de manipulare” recomandat studenților de Jurna pe când eram eu student, ca să nu fim orbeți prin meserie.
Ficior, dacă era roman, prototipul tău se număra printre personajele principale! Autorul atrage atenția asupra unor tehnici de manipulare consacrate, avertizând la vremea aia asupra unei chestii pe care inițial am refuzat să o cred: comunismul nu a murit, ci s-a strecurat spre Occident tras la patru ace, cu freză șmecheră și „cool-vibe”. Și de acolo aplică aceleași tehnici. Hai să-ți citez, măcar de pe copertă, să vezi cât de acurat descrie tipul ăsta ceea ce faceți voi, cei din tabăra „progresistă”: „Dicreditați tot ceea ce merge bine în țară! Subminați-le reputația, supuneți-i disprețului! Răspândiți discordia între cetățeni! Întărîtați-i pe tineri contra bătrânilor! Ridiculizați tradițiile…” Sunteți de manual, tovarăși!
Ca să vă mai răspund la câteva „întrebări-cheie”: nu am fost niciodată în Rusia și nici nu se numără printre destinațiile la care visez. Vacanțele din ultimii ani le-am petrecut în România și Italia. Suntem cu taxele și impozitele astea mărite în mod imbecil, la zi. Cumpărăturile mi le fac la magazinașul de la colț, prin supermagazinele din zonă sau prin piață, cu mare bucurie, când mai dau peste câte una.
Și m-au educat părinții mei așa: că sunt român, că trebuie să fiu demn și că iubirea de aproapele nu e vorbă goală. Iar în școlile în care m-am format, am învățat că România e în Europa. Voi nu? Și, cu permisiunea voastră sau fără, gândesc liber. De exemplu, că uniunea asta, care se vrea de la vârf stat federal, nu deține vreun monopol asupra europenității. Și că românii sunt europeni în sine, fără vreo nevoie de legitimare din partea cuiva.
„Dacă nu vă place UE, de ce nu emigrați în Rusia?” Ce ticălos vă jucați cu logica! Dragi neo-tovarăși, nu-mi place UE tocmai fiindcă a ajuns să semene prea mult cu ruseasca aia de URSS. Și nu vreau asta. Și dacă nu-mi place pe unde a apucat-o UE, o critic, ca așa-i în democrație! Chiar dacă voi ați terfelit democrația până a ajuns simplă ciozvârtă de slogan… Mulțumesc de propunere, dar nici să emigrez nu vreau! Nici în Rusia, nici altundeva. Am o patrie în care trăiesc și care vreau să rămână a mea, a noastră. Într-o Europă care ar fi trebuit să fie a patriilor suverane, mai țineți minte, prea-milogiți tovarăși din taberele de creație ale neo-brigăzilor de agitație urbană?!