„Citesc că unii anulatori ai culturii, „progresiști” și neomarxiști, îl acuză pe Octavian Goga că ar fi fost „poet cerșetor”, care s-ar fi lamentat mereu în poezia sa pentru pretinsa asuprire a românilor transilvăneni sub dubla monarhie austro-ungară, unde ar fi fost Raiul pe pământ, adică „La Belle Époque”… Avea dreptate Umberto Eco când vorbea despre invazia imbecililor”, reacționează academicianul Ioan Aurel Pop în plină răfuială a unora cu statuile poetului „pătimirii noastre”.
„Dacă românilor (câteva milioane de oameni), cehilor, slovacilor, croaților, slovenilor, sârbilor, rutenilor, bosniacilor etc. le-ar fi fost bine în „Babilonul” austro-ungar, dacă Austro-Ungaria ar fi fost raiul pe pământ, se mai emancipa vreo țară, vreun popor, vreun om? Cum să duci prostia, ignoranța, tupeul, xenofobia, șovinismul până într-acolo încât să-i absolvi pe stăpâni și să-i acuzi pe supuși? Este clar că Austro-Ungaria a fost un eșec al istoriei și că, după circa cinci decenii de funcționare forțată, s-a frânt, s-a rupt, s-a coborât în neant. Absurdul vieții din această dublă monarhie este descris destul de bine și în literatură, dacă este să nu le dăm crezare istoricilor. Este destul să-i citim pe Franz Kafka, pe Jaroslav Hašek, pe Karel Čapek, pe Robert Musil și pe mulți alții ca să înțelegem complicatul sistem de asuprire a popoarelor și a multor comunități și structuri sociale pus la punct de monarhia habsburgică și de aparatul său… Poezia lui Goga nu putea să nu evoce această lume nedreaptă în care a trebuit să-și trăiască poetul circa patru decenii din viață”, scrie profesorul universitar Ioan Aurel Pop pe pagina sa.
„Octavian Goga a fost un mare luptător pentru unirea Transilvaniei cu România, pentru formarea statului național român unitar, statul care a fost validat (aproape întreg) de istorie, începând cu faimoasele 14 puncte wilsoniene și sfârșind cu toate tratatele internaționale de după 1920. Din cauza activității sale politice desfășurate în Austro-Ungaria și în România, guvernul maghiar de la Budapesta i-a intentat lui Goga – ca cetățean austro-ungar – mai multe procese și i-a aplicat multe pedepse, între care un proces de înaltă trădare, la finalul căruia a fost condamnat la moarte în contumacie…
În plan politic, Octavian Goga a fost partizanul democrației parlamentare, însă, după 1930, vederile sale se schimbă… Ceea ce spun nu este deloc o scuză, ci o constatare. Pentru „rezolvarea chestiunii evreiești”, adică pentru deposedarea de cetățenie a acelor evrei care intraseră fraudulos în țară, guvernul Goga-Cuza a dat legea din ianuarie 1938, pe care a studiat-o Alex. Mihai Stoenescu. Ce reiese de aici? Estimările Regelui erau că această măsură va afecta maxim câteva zeci de mii de evrei, dar până la urmă a fost vorba de peste 225 000. Aceștia au primit certificate de identitate valabile pe un an, cu posibilitatea de prelungire. Erau considerați străini fără pașaport și supuși regimului juridic ca atare. Goga a justificat acest decret prin faptul că, între anii 1918 și 1924, în România s-ar fi infiltrat evrei din fostele imperii austro-ungar și rus. O parte dintre cei din fostul Imperiu Rus aduseseră multe dintre ideile bolșevice și aveau ca sarcină comunizarea României. Or, guvernele României interbelice, indiferent de orientare, luptaseră pentru combaterea extinderii comunismului rusesc, ca să nu se repete și la noi ceea ce se petrecuse în Ungaria lui Bela Kun (inițial Cohen/ Kohn, născut la Șimleul Silvaniei și venit în Ungaria de lângă Lenin, din Rusia sovietică) sau în Bavaria. Chiar dacă aceste explicații nu-l absolvă pe Goga de vina măsurilor antisemite, el nu a trimis pe nimeni în lagăre, nu a provocat pogromuri și nu a ordonat moartea niciunui evreu. A murit în 1938”, amintește Ioan Aurel Pop.
„Oare crede cineva că dacă sunt distruse statuile poetului – câteva zeci bune în toată țara – se va șterge imaginea lui din mințile românilor, se vor arde cărțile lui și i se vor uita poeziile? Revărsarea urii contra românilor și contra lui Goga poate să ajute la ceva? Văd că este lăudată Primăria din Iași pentru că a fi avut „sânge în instalație” prin îndepărtarea statuii lui Octavian Goga de pe Copou, statuie care ar trebui topită și făcut „ceva folositor din metal”; sunt îndemnați toți primarii din țară să dea statuile jos, să schimbe denumirile de instituții și străzi, „pe criterii de bun simț”, care ar lipsi din „societatea noastră de țărani sau descendenți din țărani și mocani” proști.
Așa am ajuns: de la Octavian Goga la țărani și mocani, disprețuiți și condamnați! Pentru ce? Pentru că ei, țăranii, au făcut țara asta numită România, în care, de bine-de rău, trăim și noi, epigonii de azi? Și asta mulțumită sacrificiului lor, inclusiv al lui Goga… Lumea citește ceea ce scriu dezaxații și nu știe (nu mai știe) să discearnă și crede că Octavian Goga a fost un căpcăun, că busturile lui mușcă sau străzile cu numele său înghit oameni. O mai mare gugumănie într-o societate democratică nu am mai văzut. „Ministerul Adevărului” al lui George Orwell va fi mic copil pe lângă ce vor unii să ne pregătească. Oare acesta să fie prețul libertății la care am visat sub comunism? Să cădem dintr-o dictatură în alta?” se întreabă cu amărăciune academicianul român.
„Pun o altă întrebare simplă: Dacă îl înfierăm pe Octavian Goga, dacă îi pătăm memoria, dacă îl facem călău, dacă îi topim statuile și îi interzicem numele, oare îi vor iubi mai mult românii pe evrei și vor condamna antisemitismul? Și alta: Dacă anulăm memoria, istoria și cultura, oare vom trăi mai bine? Crede cineva sincer asta? Oare binele se cultivă prin rău și iubirea prin ură? Dacă este așa, dacă sunt mulți care cred așa, atunci toată educația lumii se află în faliment. Închei cu o cugetare a lui Blaga, alt nedreptățit al sorții: „Există două realități a căror imensă zdrobitoare greutate nu o simțim, dar fără de care nu putem trăi: aerul și istoria”. Octavian Goga face parte din istoria noastră și a fost ca aerul pentru mulți români care au făcut România. Nu mai huliți!” îndeamnă academicianul Ioan Aurel Pop în plină răbufnire a curentului „cancel culture” în România.