Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Hai, că mi-ați făcut faină intrarea în weekend: sar ca arși cei din bula „salvarea&progresu”, după ce Comisia Juridică a Senatului a avizat favorabil săptămâna asta un proiect de lege care vizează transparentizarea finanțării ONG-urilor. Și nu sunt singuri, dragii de ei: într-o logică impecabilă, front comun cu cei de la USR fac, evident, hibrizii de la UDMR.
Potrivit proiectului de lege, în Ordonanța de Guvern 26/2000, care reglementează activitatea asociațiilor și fundațiilor, ar urma să fie introdus un articol care obligă aceste forme asociative cunoscute ca „ONG” să depună la ANAF declarații anuale cu privire la toate veniturile şi sursele de finanțare ale acestora, cu precizarea tuturor elementelor de identificare ale persoanelor fizice (pentru sume mai mari de 5.000 de lei) și juridice. Nedepunerea declarațiilor ar urma să atragă suspendarea de drept a activității, iar dacă neconformarea durează mai mult de un an, s-ar ajunge la dizolvarea de drept a activității asociației sau fundației.
Inițiat de AUR, proiectul de lege s-a bucurat de susținerea PSD și PNL în Comisia Juridică, întâlnind opoziția insuficientă a USR și UDMR, astfel că a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului pentru luni, 18 mai.
Fără dram de scrupule, simț al ridicolului și cu maxim elan ipocrit, în cercurile progresiste ideea de a transparentiza sursa banilor care alimentează aceste organizații a fost imediat catalogată ca „lege pentru intimidarea ONG-urilor”. Cică e „mecanism de supraveghere și control asupra societății civile”, iar publicarea unor astfel de date ar produce „inevitabil un efect de descurajare asupra finanțării societății civile”. Păi, de ce, liberilor și frumoșilor? Ce ar fi de ascuns?
Nici că se putea situație mai adorabilă! Practic, au țâșnit într-o splendidă auto-devoalare fix născuții din spuma mării ong-iste, atent crescuți cu aerul fin tras de curent între diverse „open doors&societies” să impună agende neo-marxiste, interese economice străine și alte foi de parcurs prin politica românească.
De ce UDMR a sărit cu vâsla în aceeași barcă ți-o explică din voleu și AI-ul: „Uniunea Democrată Maghiară din România este o entitate hibridă; din punct de vedere juridic și al modului în care s-a constituit, funcționează ca o organizație neguvernamentală (ONG), însă din punct de vedere politic acționează ca un partid politic”. O tușă suavă, așa, de kiki: oare cât gologan budapestan s-ar găsi pe plantațiile „udemereu” din care au răsărit și crescut atâtea anti-românisme, vreme de atâtea guvernări, dacă ar intra un astfel de proiect în vigoare? Despre splendoarea din baloții de cutiuțe cu surprize a celorlalți nici nu mă întreb. Doar aștept!