„Una dintre marile ironii ale istoriei este că Uniunea Europeană, instituția care a primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 2012, a ajuns să arunce cu 300 de miliarde de euro într-un război și să planifice cheltuieli de 800 de miliarde de euro pentru înarmare, până în 2030. Astăzi este ziua UE și ar trebui sărbătorită pacea”, remarcă europarlamentarul Gheorghe Piperea, cu ocazia zilei de 9 mai.
Logica de azi e războiul, iar nu pacea. Uniunea Europeană se luptă mereu cu ceva sau cu cineva, “pentru siguranța noastră”. Și o face de sub scutul “democratic” european. Dar nu a fost mereu așa. Și nu trebuie să fie mereu așa… Scopul inițial a rămas mereu același: pacea prin integrare economică progresivă.
Timp de 70 de ani a funcționat. Pare că încă funcționează. Europeanul a fost „pe chill” timp de foarte multe decenii – până când nepoții celor care au impus acel vis de pace de la finalul celui de-al doilea război mondial s-au plictisit, au luat puterea fără a fi aleși de nimeni și au decis că trebuie să fabrice crize și războaie de la care să ne “salveze”…
Pe baza propagandei care întreține acest spirit, o birocrație UEropeană nealeasă de cetățeni ne impune o agendă cu enorme costuri economice, sociale și suverane, fără suficient control democratic (deficit democratic recunoscut chiar de UE), pentru a ne “salva” de la crizele fabricate și … de la război”, punctează liderul ECR, enumerând pașii în care s-a construit sub ochii noștri „drumul către federalizarea ilegitimă și militarizarea Uniunii Europene.”
Într-o primă fază (2008–2011) s-au injectat „sute de miliarde de euro în bănci (aprox. 591 miliarde din bani publici, între 2008–2012, adică ~4,6% din PIB-ul UE). Comisia Europeană a coordonat schemele de ajutor de stat pentru a evita fragmentarea pieței unice și a aprobat recapitalizări masive. Banca Centrală Europeană a pompat lichidități. Rezultatul: salvarea aparentă a sistemului bancar (și a monedei euro) și socializarea pierderilor private către contribuabili, austeritate în țările periferice (Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania) și creșterea datoriilor suverane”, scrie Gheorghe Piperea.
Al doilea pas: politicile din pandemie… „Comisia a preluat coordonarea achizițiilor comune de vaccinuri… A semnat contracte de miliarde de doze cu producătorii. Multe miliarde doze au fost în plus. Rezultat: în condiții de lipsă totală de transparență în contracte, care au fost burdușite cu clauze secrete de imunitate de răspundere pentru producători și care au fost însoțite de acuzații de influență farmaceutică, statele membre au fost aproape falimentate. Mecanismul de Redresare și Reziliență, creat pentru a ajuta statele membre să depășească starea de faliment virtual cauzat de politicile pandemice ale UE (??!) a mobilizat cca 700 de miliarde de euro, despre care Curtea Europeană de Auditori spune, într-un raport din martie 2026, că nu se știe unde au ajuns și cum s-au cheltuit. Și mai grav: Comisia Europeană are o scadență de 380 de miliarde de euro a împrumutului luat pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență, în 2027. Și nu are banii…”, dezvăluie europarlamentarul român.
„Green Deal-ul, o politică cert falimentară, care a transformat Comunitatea Economică Europeană, cel mai mare actor economic din lume în 1989, în Uniunea Europeană – liliputanul economic dependent de China, Rusia și SUA” reprezintă cel de-al treilea pas. A fost și este „mincinos prezentat ca o strategie de creștere economică „verde”, ca o modernizare a economiei și oportunitate de competitivitate. Realitatea: costuri masive (peste 260 miliarde de euro pe an investiții suplimentare estimate), creșterea prețurilor la energie, pierderi de locuri de muncă în regiuni carbon-intensive (cărbune, auto, chimie), riscuri de delocalizare industrială și dependență de importuri… Cooperarea economică între statele membre în vederea păcii este pusă în paranteze în favoarea unei iraționale și deloc fundamentate științific agende ideologice ecologiste”, punctează Gheorghe Piperea.
Al patrulea pas, aflat în plină desfășurare, este și cel mai grav, arată europarlamentarul român. „Comisia Europeană a lansat White Paper on Defence Readiness 2030 și planul ReArm Europe (martie 2025): fonduri pentru împrumuturi centralizate, utilizând aceeași metodă ca și în cazul pandemiei (o componentă de 150 de miliarde din totalul estimat de 800 de miliarde a primit acronimul înșelător SAFE, adică “sigur”, la fel de “sigur” ca vaccinul anti-covid), achiziții comune, industrie de apărare europeană, „drone wall” la frontiera estică, scut aerian european etc. Scop declarat: autonomie strategică, reducerea dependenței de SUA (NATO), sprijin continuu pentru Ucraina și pregătire pentru amenințări hibride sau din Rusia.
Aceasta este cea mai clară deviație de la spiritul originar „anti-război” al Comunității Europene (punerea în comun a cărbunelui/oțelului ca să facă războiul imposibil). Astăzi, UE investește în capacități militare colective. Contextul este, desigur, diferit: amenințarea externă reală (Rusia, Iran) și slăbirea garanțiilor americane. Poate fi considerată o reacție defensivă de Securitate, aprobată de statele membre, dar și militarism agresiv. Cel puțin Macron și Merz cam acolo converg – ca și când istoria s-ar fi șters cu buretele. Germania pompează în armament și armată în valoare de 200 de miliarde de euro anual, în ultimii 3 ani, și vrea să producă arme nucleare sub licență franceză. În același timp, cumpără gaz și petrol de la ruși, care și-au întărit arsenalul militar la un nivel comparabil cu cel din Războiul Rece”, conchide europarlamentarul român.
„Nobilul scop al Comunității Economice Europene a fost pervertit de Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană (o structură de tip secretariat comun al statelor membre, care s-a transformat treptat, fără mandat, într-un adevărat executiv al Uniunii). În mod progresiv, prin politicile pro-bănci din 2008 – 2011 (consecutiv falimentului Lehman Brothers), prin politicile sanitare din pandemie, prin politicile climatice și prin politicile militariste de azi, UE s-a îndepărtat de la scopul originar al păcii prin cooperare economică… spiritul războiului, o fantomă a secolului XX, s-a retrezit în cancelariile UE”, constată cu amărăciune profesorul Gheorghe Piperea pe pagina sa, cu ocazia zilei de 9 mai.