Bineînțeles că nu a fost întâmplătoare declarația Maiei Sandu referitoare la unirea Republicii Moldova cu România. Cu atât mai mult cu cât una similară a venit la doar câteva zeci de ore după aceea și din partea premierului Alexandru Munteanu. Ceea ce nu înțeleg, deși urmăresc de atunci tot felul de reacții și comentarii, este cum de nu sunt observate două lucruri mari și late.
Primul este că Maia Sandu, care a spus „dacă am avea un referendum, aș vota pentru reunirea cu România”, are deja un referendum. Unul câștigat cu un an și ceva în urmă, prin care aderarea la UE a fost inserată ca obiectiv în Constituția Republicii Moldova. Nu cred că mă înșel susținând că i-ar putea fi suficient pentru declanșarea unor pași concreți, devreme ce reunirea fix asta ar asigura. Cu atât mai mult cu cât nu vorbește despre „unire”, ci despre „reunire”, diferența de sensuri, semnificații și implicații fiind mult mai grea decât pare la cântărirea unei simple silabe.
Al doilea lucru cere lentilă serioasă de „realpolitik” și are legătură, evident, cu Transnistria. Vă rog să mă corectați, aștept cunoscători de finețe într-ale dreptului, strategiei, politichiei, orice ar mai fi… De ce nu s-ar face un schimb teritorial între Republica Moldova și Ucraina care să regleze arhitectura granițelor, intenționat complicată de URSS în zonă? Transnistria cedată Ucrainei (oricum dorită cu ardoare de Kiev) la schimb, printre altele, cu fostul raionaș Reni, de exemplu. În acel colțișor în care moldovenii sunt majoritari, oricum accesul Ucrainei este sugrumat de arhitectura perversă menționată mai sus. Ca să nu mai vorbesc despre faptul că obținerea acelei bucăți de pământ lipite de „Găgăuzia” poate ușura o recântărire a celuilalt „bolovan” legat de piciorul Chișinăului. Și nici „Poarta Focșaniului” nu ar mai fi chiar atât de deschisă…
Ar mai fi una-alta de punctat, dar să vedem ce urmează. Care era ținta cu aderarea, 2028? Ce repede se mișcă lucrurile pe „Mărgica Albastră” la începutul ăsta de an… Io numa` zic, nu dau cu paru`!