„Imaginați-vă o Românie în care Guvernul poate, printr-o simplă decizie administrativă, să vă interzică să ieșiți din casă, să vă închidă afacerea, să vă monitorizeze fiecare mișcare și să vă cenzureze orice opinie critică – totul fără control parlamentar, fără posibilitate de contestare în instanță și fără termen limită.
Aceasta nu este o distopie. Este exact ceea ce permite noul Regulament privind gestionarea situațiilor de urgență generate de epidemii, aflat în proiect la Ministerul Sănătății”, avertizează avocatul timișorean Alexandru Mușătoiu într-o analiză postată pe pagina sa.
Potrivit acestuia, autoritățile pregătesc prin noul Regulament un cadru legal care ar permanentiza și amplifica puteri discreționare de felul celor exercitate asupra populației în timpul pandemiei de COVID-19. Avocatul timișorean punctează clar cel puțin șapte pericole ascunse în regulament:
„1. ‘ARESTUL’ LA DOMICILIU – FĂRĂ HOTĂRÎRE JUDECĂTOREASCĂ
Art. 27 lit. b) permite autorităților să “restricționeze accesul în zone/localități” – o formulare atât de vagă încât poate însemna orice, de la carantină forțată până la interzicerea ieșirii din propria locuință. Constituția (art. 25) garantează libertatea de circulație, dar acest regulament o poate suspenda printr-o simplă decizie a ministrului.
2. SUPRAVEGHEREA TA – FĂRĂ LIMITE
Art. 34 lit. g) introduce “monitorizarea persoanelor care călătoresc”. Regulamentul NU specifică: cine are acces la datele tale, cât timp sunt păstrate, cum poți cere ștergerea lor sau ce drepturi ai. Este o invitație deschisă la supraveghere de masă în stil Big Brother, incompatibilă cu GDPR și cu art. 26 din Constituție.
3. AFACEREA TA POATE FI ÎNCHISĂ PESTE NOAPTE
Art. 30 alin. (1) lit. f) menționează explicit “perturbarea activităților economice” ca efect al măsurilor. Fără criterii clare, fără termene, fără compensații garantate. Antreprenorii și salariații sunt lăsați la cheremul deciziilor arbitrare, iar libertatea economică (art. 45 din Constituție) devine o iluzie.
4. MASS-MEDIA DICTEAZĂ URGENȚA
Șocant: Art. 8 pct. 4 include printre criteriile de declarare a urgenței “creșterea interesului public sau mass-media”! Nu numărul de îmbolnăviri, nu rata mortalității, ci atenția mediatică poate declanșa restricții. Aceasta deschide ușa largă manipulării politice și panicii fabricate.
5. CENZURA OFICIALĂ SUB PRETEXTUL “FAKE NEWS”
Art. 69 lit. d) instituie oficial “combaterea știrilor de tip fake news”, fără a defini ce înseamnă acest concept. Cine decide ce e “fake news”? Guvernul. Ce garanții există împotriva cenzurii criticilor? Niciuna. Art. 67 și 68 consacră “vocea unică” a Guvernului în comunicare – un eufemism periculos pentru propaganda de stat.
6. ARMATA ȘI JANDARMERIA ÎN STRADĂ – FĂRĂ LIMITE CLARE
Art. 40 implică Poliția, Jandarmeria, Poliția de Frontieră și chiar Ministerul Apărării Naționale în “menținerea ordinii publice” pe timp de epidemie. Regulamentul NU stabilește: în ce condiții pot folosi forța, ce limite au, cum pot fi trași la răspundere pentru abuzuri. Vă amintiți de amenzile ilegale din pandemie? Urmează ceva și mai rău.
7. SITUAȚIA DE URGENȚĂ FĂRĂ SFÎRȘIT
Art. 48 prevede că încetarea urgenței e decisă de “conducătorul organismului de intervenție” – adică tot executivul. Nu există niciun termen maxim, nicio obligație de reevaluare periodică, niciun control parlamentar sau judiciar. Odată declarată, urgența poate dura la nesfârșit.”
Ce lipsește „cu bună știință” din Regulament, de ce este acesta nelegal și ce poți face tu pentru a opri noul Regulament, puteți afla citind AICI analiza integrală realizată de avocatul timișorean Alexandru Mușătoiu.