„Poate ați uitat, dar Pfizer cere, în justiția din Belgia, 560 de milioane de euro de la România, pentru căteva zeci de milioane de doze de vaccin anti-covid neutilizate. E vorba de contractul de 120 de milioane de doze perfectat de Câțu, Voiculescu și Arafat, acel contract în care s-a furat un miliard de euro. E un dosar la DNA pe această temă, dar se ține la sertar. Câțu e liber și ne dă lecții nesolicitate de economie libertariană și rusofobie, Voiculescu e consilier al lui Dan Daniel – Nicușor, iar Arafat e în continuare tartor pe tot sistemul de urgență și ro-alert”, amintește europarlamentarul român Gheorghe Piperea.
„La zi, încă un contract foarte util s-a perfectat de useristul Moș Teanu, înainte de demisia pentru falsurile din CV: fro 250 de sisteme de apărare de rachete Mistral de la francezi, pentru suma de 560 de milioane de euro, din care 2 treimi vor fi donate Ucrainei. Se spune că prețul de lista al unei asemenea rachete e de 600 mii euro, dar prețul “negociat” de Moș Teanu a fost de 2,7 milioane. E ca și când rachetele alea au fost livrate în genți Louis Vuitton”, punctează Gheorghe Piperea.
În paralel, europarlamentarul ECR atrage atenția că „în ultimele 9 luni, consumul de energie electrică al persoanelor juridice a scăzut cu 20%. Asta este recesiune economică de-a dreptul cruntă. Iar consumul de energie electrică al populației este la nivelul cel mai jos din 1990 încoace. Asta înseamnă că tot consumul se prăbușește, deoarece oamenii simpli se abțin să mai consume – ei pun bani și resurse deoparte, pentru zile și mai negre.
Efect direct în bugetul lui Bolojan: scade vertiginos colectarea de tva și accize. Chinurile administrate țării în ultimele 6 luni au fost zadarnice. Efect direct la corporatiști și clasa de mijloc : cresc din nou impozitele directe… Săracii vor supraviețui. Smerit, curat, așa cum trebuie trăită viața: cu sens, cu îndârjire, cu credincioșie… Sărăcirea celor (aparent) înstăriți va duce, însă, la depresie, la tulburare, la haos. La faliment. Willkommen in der Hölle (bun venit în iad, n.r.)!” mai scrie Gheorghe Piperea pe pagina sa.