Curtea Europeană de Justiție a emis recent o decizie prin care toate statele membre ale Uniunii Europene trebuie să recunoască căsătoriile între persoane de același sex. Actul vine în urma unei deliberări asupra faptului că autoritățile poloneze au refuzat să înscrie în registrul civil polonez un certificat de căsătorie al unui cuplu de cetățeni polonezi căsătorit în Germania.
Codul Civil al României interzice recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex. Vom vedea cum va reacționa Bucureștiul la această decizie. Vom vedea cum vor reacționa, dacă vor reacționa, autoritățile moldovene la această decizie.
Unul dintre părinții sociologiei, Max Weber, a definit statul ca fiind autoritatea care deține puterea exclusivă de a folosi violența legitimă într-un anumit teritoriu. Monopolul asupra forței înseamnă dreptul statului de a folosi forța, dar și capacitatea de a impune legi și ordine.
Logic, potrivit conceptului de monopol asupra forței, nu mai ești stat, dacă altcineva îți impune legi ori aplică forța în locul autorităților statale. (Teoria monopolului asupra forței poate fi extinsă și la regiunea transnistreană – cine aplică forța acolo, Chișinăul ori Tiraspolul? Dar ne abatem de la temă)
În contextul în care majoritatea statelor Uniunii Europene preferă să impună cetățenilor propriile legi, vezi cazul Poloniei ori al României, această decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu e despre drepturile comunității LGBT, ci e mai degrabă o testare a rezistenței statelor Uniunii Europene la directiva juridică emisă de la Bruxelles.
Cetățenii statelor candidate la Uniunea Europeană, ca Republica Moldova, ar trebui să înțeleagă mai bine ce înseamnă, din punct de vedere juridic, statutul de membru al acestei uniuni de state.
Din ceea ce observ în spațiul public, actuala conducere a Uniunii Europene, este una care își dorește limitarea dreptului la autoguvernare a statelor membre și vrea transformarea uniunii într-o federație în care doar elita conducătoare de la Bruxelles să aibă dreptul de decizie, inclusiv pe politică externă.
În prezent, membrii Consiliului Uniunii Europene (șefii statelor membre ai UE) au dreptul de accepta, modifica sau respinge propunerile Comisiei Europene. Cele mai stringente inițiative ale Comisiei Europene necesită acordul unanim al reprezentanților statelor membre prezenți în Consiliul Uniunii Europene. Fără un vot unanim din partea Consiliului Uniunii Europene, inițiativele Comisiei Europene pot fi blocate.
Pe culoarele Parlamentului European există discuții despre un model de aderare etapizată, prin care viitorii membri ai Uniunii Europene (precum Ucraina sau Republica Moldova) ar putea fi integrați treptat, beneficiind de unele avantaje ale apartenenței, dar fără a primi imediat drepturi de vot depline în Consiliul Uniunii Europene. Autoritățile moldovene ar trebui să explice cetățenilor moldoveni că legislația și directivele Uniunii Europene sunt deasupra legislației naționale moldovenești și că, prin semnarea tratatului de membru, Republica Moldova își cedează, către Bruxelles, o parte din suveranitate.
Raportul dintre plusurile unei aderări la Uniunii Europene și minusurile acesteia sunt în favoarea aderării.
Evident, mult depinde de modul în care reprezentanții fiecărui stat (Ucraina, Republica Moldova) își negociază tratatul de aderare – documentul fiind actul prin care statele membre își apără, inclusiv suveranitatea economică. Ca să dau un exemplu: degeaba are Ucraina cele mai bune soluri de cernoziom dacă, vom presupune că potrivit tratatului de aderare nu are voie să crească cartofi pe ele, ci doar floarea soarelui. Că toți cartofii vin din Polonia, pentru că acest stat și-a negociat mai bine tratatul de aderare.
Da, procesul de integrare europeană presupune inevitabil o restrângere a suveranității naționale, mai ales în domenii precum comerț, justiție, mediu sau drepturile fundamentale. Dar depinde foarte mult de modul în care reprezentanții unui stat își negociază aderarea. Repet, decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene nu e despre drepturile comunității LGBT, ci e despre rezistența suveranității statelor membre în fața unei uniunii care se vrea federală. Adică a unui stat federal unic administrator al monopolului asupra forței.