Select Page

Partidul Glasul Neamului condamnă tentativa clasei politice de a aduce modificări Legii 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public. „Noua inițiativă legislativă, depusă de un grup de deputați PNL și deja susținută de PSD și USR, reprezintă un atac frontal la adresa dreptului fundamental al românilor de a controla modul în care sunt cheltuiți banii publici.

Introducerea noțiunii de „informație cu regim special”, pe care șeful oricărei instituții o poate declara inaccesibilă după bunul plac, deschide drumul spre un stat opac, abuziv, construit pentru protejarea privilegiilor politicienilor, nu pentru servirea poporului român”, arată formațiunea într-un comunicat transmis joi.

„Este pentru prima dată în istoria post-decembristă când puterea politică încearcă, în mod deschis, să pună lacătul pe transparența publică. În loc să răspundă în fața cetățenilor, cei de la PNL, PSD și USR aleg drumul cenzurii, drumul închiderii ochilor românilor asupra corupției, incompetenței și jafului generalizat” transmite conducerea tinerei formațiuni, aflată în plină expansiune, punctând: „transparența nu este un moft. Este o datorie constituțională și un drept sacru al poporului”!

„Legea 544/2001 nu poate fi transformată într-un scut al corupților. Subvențiile uriașe, contractele publice, achizițiile, cheltuirea banului românesc, TOATE trebuie să rămână vizibile, verificabile și controlabile de către presă, societate și fiecare cetățean. Partidul Glasul Neamului va lupta cu toate mijloacele legale și civice împotriva acestei tentative periculoase de a transforma statul într-o fortăreață a intereselor obscure. Chemăm românii, presa liberă și organizațiile civice să se ridice împotriva acestei lovituri date democrației și dreptului la adevăr” se mai arată în comunicatul formațiunii conduse de ieșeanul Mihai Fandel.