Sentință fără precedent dată de Judecătorii Curții de Apel Timișoara în dosarul devalizării stațiunii Băile Herculane: 19 unități hoteliere și balneologice ar urma să fie confiscate și readuse în patrimoniul statului român. Ancheta în acest caz începuse în urmă cu aproape zece ani și avea în vedere infracțiuni săvârșite în perioada 2001-2016.
Considerat de anchetatori creierul operațiunii, omul de afaceri bănățean Iosif Armaș a scăpat de condamnare datorită prescripției, însă Instanța a dispus confiscarea a 4,8 milioane de euro de la acesta. Fostul deputat și director al Direcției Silvice din Caraș-Severin Ion Tabugan, aici în postura de om de afaceri, primește cinci ani de închisoare. Alte cinci persoane au primit sentințe cuprinse între șase și zece ani de închisoare.
„Rețeta” pare una desprinsă din filme: gruparea a împrumutat din rezerva de stat milioane de kilograme de zahăr care ar fi trebuit returnat în 180 de zile. Cu banii de pe zahărul care nu s-a mai întors niciodată în rezerva statului și garanția unor împrumuturi cu clădiri istorice, Armaș a cumpărat întreaga salbă de imobile care trebuie acum să se întoarcă în patrimoniul statului.
Printre cele 19 imobile din Băile Herculane care ar urma să se întoarcă la stat, potrivit deciziei judecătorilor timișoreni, se numără Complexul Hotelier Hercules, hotelurile Ferdinand, Diana, Afrodita, Roman, Băile termale Apollo, Hebe, Neptun, sanatorii și pavilioane medicale, dar și Cazinoul, o adevărată bijuterie arhitectonică ajunsă în paragină. Sentința mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.