Select Page

Avocatul Gheorghe Piperea susține că Ilie Bolojan este pasibil de dosar penal fiindcă „a omis să sesizeze DE ÎNDATĂ organele judiciare cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de care a aflat în exercițiul funcțiilor pe care le îndeplinește”, faptă care este incriminată de articolul 267 din Codul Penal.

„Premierul Bolojan a asistat la săvârșirea unei infracțiuni în cazul Bogos & Barbu (trezorier PNL), caz documentat de parchet și soldat cu o punere sub control judiciar a trezorierului PNL, al cărui președinte este Bolojan. Fapta s-a săvârșit, după spusele parchetului, atât în cadrul audienței de la guvern, cât și în cadrul audienței de la sediul PNL, din Aleea Modrogan…Dacă omisiunea este intenționată, pedeapsa este închisoarea între 3 luni și 3 ani sau amenda. Dacă omisiunea este din culpă (adică, premierul nu a știut că e premier și că asistă la o infracțiune care are legătură cu funcția sa), pedeapsa este închisoarea între 3 luni și un an sau amenda”, explică Gheorghe Piperea, punctând că infracțiunea de omisiune a sesizării faptei este deja consumată.

Pentru ca dosarul penal să fie declanșat într-un astfel de caz, ar trebui ca Parchetul să se sesizeze din oficiu sau la cererea oricărei persoane interesate, iar „domnul Dan să fie de acord să îi ridice domnului Bolojan imunitatea de premier”, arată avocatul român.

„E, și fix aceste mici detalii procesuale nu se vor întâmpla, căci la useriști nu e cu “fără penali în funcții publice”, e cu “numai penali în funcții publice”… Bolojan e userist, căci PNL e acum o anexă a usere. Iar pe_se_de e aliatul usere, deci userismul e acum peste tot, chiar și la avocatul poporului” subliniază în finalul postării de pe pagina sa avocatul Gheorghe Piperea.