Cum legea spune clar că atunci când legiferezi chestii care-i vizează pe magistrați e obligatoriu un aviz de la Consiliul Superior al Magistraturii, nu avem decât două explicații posibile în filmul ăsta: prostie sau nemernicie. Sau, poate, amândouă.
Pentru orice guvern, respingerea „pe formă” e mult mai gravă decât cea „pe fond”, fiindcă forma corectă este prima obligație a celor care acționează cu întreaga expertiză de specialitate a statului la dispoziție. Micționezi pe asta, practic micționezi pe stat. Nici nu mai contează dacă ai făcut-o din îngâmfare, prostie sau șmecherie. Sclipitorul premier emanat de duhul lămpii nici măcar nu s-a sinchisit să mimeze pașii pe care ar fi trebuit să-i urmeze. #Reziștii, banana asta e groasă rău… Așa vă place, de v-ați ascuns prin case după ditamai livrarea?
Părerea mea este că s-a acționat intenționat așa. Mizând, cu aroganță, pe faptul că narativul țintit iese oricum. Mai pe românește, „cavalerul dreptății” cu chip cioplit ani la rând de presa plătită, și-a luat de fraieri cireada, din nou: lasă, bre, se vede c-am încercat și ei n-au vrut, fiindcă își apără privilegiile. Ura la ei, punctele la noi: încă o pagină din agenda de parodiere și disoluție a statului, bifat!
Doar că, dincolo de jocul acesta murdar, se cristalizează pentru cei încă neorbiți buturuga cea mică: nu magistrații în sine sunt „casta” care amenință viața zilnică, ci butonagii care vor putere eternă și fără frâne. Între un judecător suficient de protejat încât să poată spune „statule, ai greșit!” și unul precar, dependent de mila decidentului politic, diferența se măsoară în libertatea ta, vorba colegului Florin Pușcaș!
E fix în ochi, ar trebui să vă prindeți: „Bolojaniada” e doar un fel de olimpiadă la mate a luatului de la gură pentru acoperirea găurilor negre făcute pe spinarea voastră. Cu dichis și casă de filme pentru fraieri. Într-un cinic tandem de prostie, nemernicie și pionierească așteptare a noilor modele de blugi cu tot cu banană, gonim spre disoluția completă a statului…