Tradiționalul, deja, discurs de la Băile Tușnad al lui Viktor Orban devine „an după an, tot mai îndrăzneț într-o problemă de maximă importanță: Transilvania. Sîmbătă, Orban a vorbit fățiș despre strategia Ungariei de a anula Tratatul de la Trianon prin care ungurii au pierdut Ardealul și de a reface Ungaria Mare… Jongleria verbală cu ”mare” și ”măreață” nu păcălesc pe nimeni, referirea la Trianon bate lucrurile în cuie”, remarcă jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob.
„Care este marea strategie maghiară? Esența marii strategii maghiare provine din faptul că am fost învinși în 1920, iar la acea vreme înfrîngerea noastră a fost finalizată sau binecuvîntată de puterile de atunci. La acea vreme, inamicii noștri au decis soarta noastră. Inamicii noștri au decis că Ungaria va fi mică și săracă. Acesta a fost destinul nostru.
Suntem în politică, iar esența strategiei noastre naționale este să schimbăm acel destin, astfel încît Ungaria să fie măreață și bogată. Acesta este nucleul strategiei naționale maghiare. Înainte ca notele de protest diplomatic să înceapă să fie redactate în țările vecine, sfătuiesc ca, atunci cînd ajung la secțiunea intitulată „Ungaria va fi mare”, traducătorii să folosească cuvîntul „măreață” în același mod în care îl folosește președintele Statelor Unite, cînd spune „Să facem America măreață din nou!” a spus Viktor Orban sâmbătă la Băile Tușnad.
„Vorbind despre nevoia de a schimba destinul trasat prin Tratatul de la Trianon, Orban nu lasă loc de echivoc: Ungaria vrea să recupereze Transilvania, într-un viitor nu foarte îndepărtat. Și spune asta pe pămîntul românesc al Transilvaniei.
Ironia sorții: premierul ungar spune explicit că în urma spuselor sale se așteaptă la note de protest diplomatic de la țările vecine, care au beneficiat de destrămarea Austro-Ungariei, România, statele fostei Iugoslavii, Cehia ori Slovacia. Poate sta liniștit din partea deținătoarei Transilvaniei: niciun oficial de la București nu va sufla un cuvînt de protest. Nu e problema lor, nu-i așa?” punctează jurnalistul român într-un articol pe Inpolitics.
Citește și: „Prioritățile culturii din România par că se stabilesc la Budapesta”