Select Page

Mă declar profund mișcat! Atât de mișcat că mai-mai să dau share la propriu lăcrămioarelor ălora…

Sincer, e de aplaudat sceneta. Atât de bine pusă rama pe imagini greu de contestat, foarte bine orchestrat emoționalul, perfecte sucelile pe călcâie… PR de clasă, inseminare cu imagine de erou în mințile multora! Nu m-ar mira să asistăm, de fapt, la momentul de concepție al unui proaspăt și neînduplecat „afrodit politic”…

Ce aș băga eu prin gardul regiei: după așa experiențe și cu atâta empatie la purtător, cum poți livra „măsuri salvatoare” care lasă șomerul, adică tipul ajuns mult dincolo de ce ai trăit tu, cu spaimele falimentelor ălora, fără asigurare medicală? Dar mamele în creșterea copilului?

Cum poți livra măsuri prin care să pui greul tot pe umerii ălora care zici că au avut și au de suferit în relația cu statul, ajungând la „șpăgi de supraviețuire” și să nu le miști un fir de păr multinaționalelor care-și dau singure, în masă, „șpăgi de îmbogățire” prin exportarea aia șmecheră de profituri neimpozitate?

Ah, să nu uit! Cum se dădea certificarea aia ORNISS, nu cu parafe care merg până la înalții aliați&parteneri externi? Oare de ce nu i-o fi deranjat un astfel de „portofoliu”?!

Și să nu mai uităm cui tre` să-i mulțumim, de fapt, pentru splendida telenovelă- bravo, Bolo! Respectiv, restul distribuției pe roluri principale…