Select Page

Europarlamentarul român Gheorghe Piperea a cerut luni în Parlamentul European o dezbatere asupra situației electorale și judiciare tensionate din România. „Cu votul majorității, dezbaterea a fost refuzată. Majoritatea a decis că nu e cazul să știe lumea prea multe despre adevăr. Trebuie ca lumea să fie nobil mințită, că e spre binele său – așa spune Fratele cel Mare”, anunță vice-președintele Grupului Conservatorilor și Reformiștilor (ECR) din PE.

„Treaba asta era oarecum previzibilă. Ce nu era previzibil: cu câteva ore înainte ca eu să iau cuvântul în Parlament s-a stârnit o agitație ciudată între reprezentanții presei române de la Strasbourg (cei care, conform regulilor cordonului sanitar, ne ignoră constant și programat). De asemenea, erau agitați euro-parlamentarii USR, care sunt și acum încurcați de faptul că șefa lor a criticat CCR pentru anularea alegerilor și BEC pentru interzicerea unii candidat. Toată lumea se întreba, deci, cine este euro-parlamentarul care va aduce problema României în PE și ce are de spus.

Dar, mai ales, agitație mare a fost pe capul lui Siegfried Mureșan. Folosindu-se de poziția sa de șefuleț în PE, Siegfried a făcut lobby la PPE, S&D și Renew pentru a se refuza dezbaterea problemei sistemului electoral și judiciar din România. A reușit o mare brânză: punerea dezbaterii pe ordinea de zi a plenarei a fost respinsă, dar dezbaterea s-a făcut. Nu cu sala goală, ci cu sala plină. Am spus ceea ce trebuia spus: sistemul nostru judiciar este acum o armă politică, iar birocrația UE, girând acest sistem, pune în pericol credibilitatea și reziliența democrației și a sistemului judiciar de tip European”, anunță Gheorghe Piperea pe pagina sa de socializare.

„Presa a preluat discursul – acum o parte consistentă a opiniei publice știe despre ce e vorba, știe că, dacă s-a întâmplat în România, se va putea întâmpla oriunde în UE.(…) Cu 99,9% certitudine, CCR va betona azi decizia BEC de interzicere a lui Georgescu. Ceea ce trebuie să facem este să ne asigurăm că așa ceva nu se va mai întâmpla niciodată, nimănui. Nu este vorba despre om, ci despre principii”, punctează vice-președintele ECR, Gheorghe Piperea, care se întreabă retoric pe pagina sa „cu ce ne face diferiți de sistemul sovietic?” o astfel de situație.