Românii din Ucraina vor putea reveni la Biserica Ortodoxă Română, de care au fost privați din 1944 de URSS și apoi de statul ucrainean, după o decizie istorică luată în ședința din 29 februarie a Sfântului Sinod al BOR. Acesta a decis „binecuvântarea, încurajarea și susținerea inițiativelor comunităților ortodoxe românești din Ucraina de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”, după cum informează un comunicat al instituției, citat de agenția Basilica.
Majoritatea etnicilor români aparțin în acest moment de Biserica Ortodoxă Ucraineană, care la rândul său aparține formal de Patriarhia Moscovei. Recent, episcopul Epifanie al Bisericii Ortodoxe din Ucraina – structură pe care BOR nu o recunoaște- îi „invitase” pe români, care numără în țara vecină aproape jumătate de milion de suflete, să adere la instituția sa.
Un studiu realizat în 2022 arăta că majoritatea românilor din Ucraina vor ca BOR să înființeze biserici în zonele în care ei locuiesc, amintește R3media. Aceștia formează comunități istorice în nordul Bucovinei și al Maramureșului, precum și în sudul Basarabiei. La finalul lui 2023, Vlad Cubreacov, politician și expert în problematica românilor de pretutindeni, a anunțat că multe parohii românești din Ucraina erau pregătite să treacă în subordinea Bisericii Ortodoxe Române.
În cadrul aceleiași ședințe din 29 februarie a fost reafirmată și întărită hotărârea sinodală nr. 8090 din 19 decembrie 1992, potrivit căreia toți clericii ortodocși români și păstoriții lor din Republica Moldova care revin în Mitropolia Basarabiei sunt binecuvântați, iar orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor pe motivul apartenenței la Biserica Ortodoxă Română este considerată nulă și neavenită. În ultima perioadă, tot mai multe parohii de peste Prut s-au desprins de mitropolia controlată de Moscova pentru a reveni în Mitropolia Basarabiei din sânul Patriarhiei Române.